Cazul doctoriţei care critică schemele terapeutice COVID: mii de români vor să o sprijine la Comisia de Etică. Explicaţiile medicului VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Flavia Groşan Foto: Facebook Flavia Grosan

Dr. Flavia Groşan, cunoscut pneumolog din Oradea, ajunsă în faţa Comisiei de disciplină din Colegiul Medicilor după ce a criticat public protocoalele terapeutice din spitale în cazul COVID, este susţinută de mii de români care au înfiinţat o pagină specială pe Facebook şi vor să o însoţească la audieri.

Doctoriţa Flavia Groşan, medic pneumolog la o clinică privată, şi-a prezentat, marţi, pe site-ul national.ro, modul în care, susţine ea, ar fi vindecat peste o mie de pacienţi cu COVID în diferite stadii, fără nicio zi de spitalizare, tratând infecţia cu coronavirus ca pe o pneumonie atipică. 

Doctoriţa spunea că are propria schemă de tratament, care include Claritromicina, pe lângă care foloseşte „câteva tratamente adjuvante”, evitând administrarea de oxigen terapeutic care, în opinia ei, folosită în exces, „provoacă edeme cerebrale”.

„Am avut un pacient de 50 de ani cu 65% saturaţie, medicul de familie a trimis salvarea după el, dar omul a spus că preferă să moară acasă decât să se ducă în spital şi a apelat la mine. Am reuşit să-l vindec fără spitalizare şi doar cu o doză mică de oxigen. M-am dus pe medicaţie frumos până l-am vindecat. Dacă se ducea în spitale, îl intubau pe loc", a susţinut doctoriţa.

Chemată la Comisia de Etică

Groşan a ajuns, o zi mai târziu, în atenţia Colegiul Medicilor Bihor şi a fost citată în faţa Comisiei de Etică. „Doamna doctor a făcut afirmaţii care au adus grave prejudicii corpului medical prin sugestia că medicii specialişti infecţionişti şi ATI ar face rău pacienţilor, dar şi prin faptul că neagă protocoalele de tratament COVID practicate în spitale. Am invitat-o la Comisia de Etică să îşi justifice afirmaţiile”, susţine dr. Carmen Pantiş, preşedintele Colegiului Medicilor Bihor.

Preşedintele Colegiului Medicilor Bihor mai spune că articolul respectiv i-a scandalizat pe medicii specialişti ATI, iar afirmaţiile acesteia reprezintă un derapaj profesional grav. „Să negi toate protocoalele medicale este un derapaj profesional grav, ofensator pentru ceilalţi medici şi vătămător pentru pacienţi, cărora li se induce neîncrederea în medici”, a arătat dr. Pantiş.

Preşedintele Colegiului Medicilor a refuzat să se pronunţe asupra eventualelor sancţiuni pe care le riscă doctoriţa şi care, potrivit legii, pot merge până la suspendarea sau chiar ridicarea dreptului de liberă practică a profesiei de medic.

„Vremuri grele”

Cert este că medicul orădean continuă să-şi susţină punctul de vedere.  „Vin vremuri grele pe capul meu. Foarte multe cazuri au ajuns in spital cică. De vreo trei ştiu. La fel cum ştiu cum au intrat in spital. Afebrili si cu saturaţie agreabile şi care după 3 saptamâni tot acolo sunt. Ei, acum nimeni nu-i perfect. Mai sunt şi rateuri în viaţă. Prieteni, ce rateuri am mai dat?”, a postat doctoriţa pe pagina ei de socializare unde a primit sute de aprecieri şi mesaje. 

Susţinătorii ei au înfiinţat chiar şi o pagină specială pe Facebook – Alături de Flavia Groşan – pe care s-au înscris, în decurs de câteva ore, peste 12.000 de persoane. 

„Pentru că doamna doctor a vindecat, fără niciun eşec, mii de bolnavi de COVID, inevitabil, au apărut cei ce o atacă. Are o singură plângere la Colegiul Medicilor- comisia de etică, dar nu de la un pacient, ci de la o doctoriţă. Ei bine, să nu permitem batjocorirea acestui om, medic excepţional, de către nişte suboameni, fie ei medici, jurnalişti sau nişte nimeni! Sunem alături de Flavia Groşan”, scrie pe pagină, oamenii fiind hotărâţi să o însoţească în faţa Comisiei de Etică, unde a fost chemată în zilele următoare, pentru audieri. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Medic din Bihor, cercetat după ce a spus că tratează bolnavi de COVID în cabinetul său, după propriile scheme de tratament, în timp ce în spitale pacienţii sunt ucişi

Profesoară moartă la trei zile de la al doilea vaccin anti-COVID. Medic: „Nu se poate face legătură între vaccinare şi deces”

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”