Captură în Borș! Polițiștii de frontieră au reținut aproape 2.000 de parfumuri contrafăcute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parfumurile au fost reținute pentru a li se verifica autenticitatea

Aproape 2.000 de parfumuri contrafăcute au fost descoperite de polițiștii de frontiră bihoreni într-un camion condus de un șofer din Suceava. Marfa era ambalată în 23 de cutii și urma să ajungă pe piața din Italia.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Bihor, parfumurile purtau însemnele mai multor mărci de profil precum Giorgio Armani, Paco Rabanne, Cacharel, Chanel, Hugo Boss sau Gucci. Automarfarul, condus de suceveanul O.B., de 35 de ani a fost oprit miercuri seara de polițiștii de frontieră din Borș. Conform documentelor prezentate de șoferul automarfarului, în camion se aflau 21.237 de kilograme de pal de la o societate din Rădăuți și trebuiau să ajungă în Italia. Pentru că au avut suspiciuni în ceea ce privește marfa transportată, oamenii legii au trecut la controloul fizic al automarfarului în urma căruia au descoperit, în partea din fața semiremorcii, 23 de cutii din carton în care erau ambalate flacoane cu apă de parfum, susceptibilie de a fi contrafăcute.

Parfumurile trebuiau să ajungă în Italia

La finalizarea cercetărilor efectuate de polițiștii de forntieră au fost reținute 1.981 de bucăți de parfumuri. Aceștia continuă cercetările în vederea stabilirii autenticităţii produselor transportate şi identificării persoanelor implicate, iar la finalizare, urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. În acest sens câte doua exemplare din fiecare marca de parfum  urmeaza a fi trimise in vederea expertizarii pentru stabilirea eventualei autenticitati, in functie de raspunsul primit, urmand a fi facută încadrarea juridica a faptei

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare