Capitol nou în Legea Locuinţelor. UDMR propune locuinţe de sprijin pentru persoanele care au fost executate silit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Attila Cseke

Locuinţe de sprijin pentru persoanele care şi-au pierdut imobilul după ce nu şi-au putut achita rateşe la bănci, şi au fost executate silit. Este propunerea UDMR ce va fi depusă în această săptămână, în Parlament.

UDMR vine în sprijinul celor care nu şi-au mai putut plăti rata la locuinţă, şi au ajuns în situaţia de a fi executaţi silit de către bancă.

Astfel, senatorul Attila Cseke a anunţat că se doreşte introducerea unui nou capitol în Legea Locuinţelor, fiind vorba despre Locuinţele de Sprijin.

“Ceea ce este Parlament este o propunere legislativă care ar ajuta la rezolvarea problemei în rândul unui segment al populaţiei. Sunt persoane care şi-au pierdut locuinţa în urma executării silite, iar pentru acestea trebuie să venim cu soluţii”, a afirmat Cseke.

Potrivit senatorului UDMR, există o propunere care va fi depusă săptămâna aceeasta la Parlament. Autorităţile locale ar urma să cumpere locuinţele scoase la licitaţie de către bănci, astfel încât să se formeze o categorie distinctă. Acestea ar urma să devină locuinţe de sprijin.

“Locuinţele cumpărate de către autorităţi de la bănci ar urma să fie închiriate persoanelor sau familiilor care şi-au pierdut casa în cadrul procedeului de executare silită. Contractul de închiriere ar fi pe cinci ani, cu possibilitate de prelungire, iar chiria nu ar trebui să depăşească 10% din valoarea veniturilor”, a spus Attila Cseke.

De aceste ajutoare nu ar beneficia cei care mai deţin o locuinţă,  sau cei care deţin calitatea de chiriaş în altă locuinţă. Totodată, beneficiarii locuinţelor de sprijin nu ar avea dreptul să le închirieze sau să le schimbe destinaţia.

Suprafaţa maximă a unei locuinţe de sprijin ar urma să fie de 100 de metri pătraţi utili.

“Dacă numărul cererilor pentru locuinţele de sprijin ar fi mai redus ca numărul de locuinţe disponibile, există un text legislativ ca locuinţele de sprijin să poată fi închiriate altor beneficiari”, a mai spus senatorul UDMR.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”