Campionul antrenat de Alexandru Lungu și Emil Morar este judoka anului în Bihor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Fâșie

Dan Fâșie este cel mai bun judoka din județ, potrivit unui clasament întocmit de către Asociaţia Judeţeană de Judo Bihor. Acesta a câștigat medalia de aur, la categoria 66 kilograme, la Cupa Mondială de judo de la Suwon (Coreea de Sud). Fâșie îi are ca antrenori pe Emil Morar și Alexandru Lungu.

În cei aproximativ zece ani de când practică judo, Dan Fâșie a câștigat medalii de aur, argint și bronz, la Campionatele Europene de Judo. Pe plan național, a luat aurul la toate categoriile de vârstă. Acasă are o vitrină în care sunt adunate cele peste 70 de medalii, peste 20 de cupe și sute de diplome pe care le-a câștigat cu ocazia competițiilor naționale și internaționale. Cum este o fire extrem de organizată și îi place să-și stabilească un plan pe care să-l urmeze apoi pas cu pas, Dan este sigur că toate aceste realizări vor culmina cu  obținerea medaliei de aur de la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012. O fire modestă, Dan nu-și asumă succesele, considerând că nu ar fi reușit să ajungă la astfel de performanțe fără sprijinul fiecăruia dintre antrenorii săi, dar și a colegilor. Deși a practicat și karate înainte de a se dedica în exclusivitate judo-ului, Dan îl preferă pe acesta din urmă. 

Carieră de antrenor

Dan spune despre el că este un perfecționist și că îi place să fie cel mai bun în orice domeniu. Și-ar dori să devină antrenor sau să urmeze o carieră în cadrul Ministerului Apărării și Internelor, sau dacă ar fi posibil, să le combine pe amândouă.  Pentru a face performanță, Dan se antrenează de două ori pe zi- de luni până vineri, și o dată pe zi, sâmbăta.

Clasamentul Asociaţiei Judeţene de Judo Bihor

1. Dan Fâşie, CSM JC Liberty, antrenori Emil Morar, Alexandru Lungu

2. Marian Halas, CSM JC Liberty, antrenori Emil Morar, Alexandru Lungu

3. Costel Dănculea, CSM JC Liberty, antrenori Emil Morar, Alexandru Lungu

4. Larisa Florian, JC Liberty CSŞ LPS Bihorul, antrenori Aurelian Fleisz, Alexandru Goncearenko

5. Ioana Matei, CSM JC Liberty, antrenori Emil Morar, Alexandru Lungu

6. Szoke Laszlo, CSM JC Liberty, antrenori Emil Morar, Alexandru Lungu

7. Barna Ruth, CS Crişul, antrenoare Olimpia Ianc

8. Daniel Matei, CSM JC Liberty, antrenori Emil Morar, Alexandru Lungu

9. Adrian Merge, CSM JC Liberty, antrenori Emil Morar, Alexandru Lungu

10. Lorena Podelenczki, JC Liberty CSŞ LPS Bihorul, antrenori Aurelian Fleisz, Alexandru Goncearenko

 

Mai multe pentru tine:
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”