Campanie de prevenire a cancerului în Bihor, judeţ cu număr record de bolnavi oncologici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mamografia este cea mai bună metodă de depistare a cancerului mamar după vârsta de 40 de ani

Direcţia de Sănătate Publică Bihor se implică în campania naţională de prevenire a cancerului. Astfel, în perioada 15 octombrie - 30 noiembrie, DSP Bihor va distribui materiale informative în cabinetele medicale individuale şi farmacii. Conform statisticilor, la nivel mondial, cancerul este principala cauză a 8 din 10 decese.

Anual, peste 12 milioane de persoane sunt diagnosticate cu cancer, în vreme ce aproape 8 milioane pierd lupta cu această maladie. Specialiştii estimează că 40% din cancere pot fi prevenite, iar riscul poate fi redus prin câteva măsuri simple: alimentaţie variată şi sănătoasă, menţinerea greutăţii corporale normale, activitate fizică regulată, limitarea consumului de alcool, renunţarea la fumat şi evitarea expunerii la fumat pasiv, evitarea expunerii excesive la soare. În judeţul Bihor, incidenţa bolii este destul de mare, motiv pentru care a fost iniţiat Centrul Oncologic de la Spitalul Municipal „dr. Gavril Curteanu".

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră