Bulevard de 10 milioane de euro, la Oradea. Cum va arăta artera rutieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bulevardul Nufărul-Cantemir, imagini din viitor Sursa Primăria Oradea

Un bulevard din Oradea va fi transformat în întregime, urmând să aibă trotuare noi, piste de biciclete, spaţii verzi, investiţia de peste 10 milioane de euro, pentru care s-a semnat, vineri, contractul de execuţie, fiind finanţată din fonduri europene.

Primăria Oradea a anunţat că proiectul este unul major, pentru unul dintre cele mai mari şi importante bulevarde din oraş - Nufărul-Cantemir.

Investiţia prevede reamenajarea carosabilului, a trotuarelor, a pistelor de biciclete, realizarea de amenajări peisagistice, mobilier urban, spaţii verzi, intervenţii la calea de tramvai şi lucrări de apă-canal.

Asocierea desemnată să execute lucrările este formată din SC Drumuri Bihor SA (lider de asociere), SC Trameco SA şi Drum Asfalt SRL. 

Pentru a găsi constructorii, municipalitatea a derulat o licitaţie, iar asocierea menţionată a fost singura care a depus o ofertă. Lucrarea a fost adjudecată la suma de 50.634.357,12 lei fără TVA, adică circa 10,3 milioane euro. 

Sursa Primăria Oradea 

Chiar dacă s-a semnat contractul pentru reabilitarea zonei, lucrările vor începe doar în 2021, de îndată ce vremea o va permite. 

Sursa Primăria Oradea 

"Vom reamenaja carosabilul, va fi o stradă cu patru benzi - două benzi pe sensul de mers, linie de tramvai, spaţiu verde cu un aliniament verde, pistă de biciclete, trotuar şi încă un aliniament verde lângă liniile de tramvai, iar pe partea opusă va rămâne un trotuar şi vor fi locuri de parcare doar paralele cu bordura", a explicat primarul municipiului, Florin Birta.

Sursa Primăria Oradea 

Totodată, proiectul prevede montarea unor stâlpi inteligenţi, iar tramvaiul va avea acces liber, neîngreunat de circulaţie şi îşi va putea creşte viteza cu până la 30 km/h.

Sursa Primăria Oradea  

"În total, vor fi modernizaţi peste doi kilometri şi jumătate de drum şi peste 6 kilometri de trotuar. În plus, vor fi amenajaţi peste 2 kilometri de piste pentru biciclişti şi 48 de mii de metri pătraţi de spaţiu verde", a mai spus edilul municipiului.

Vă recomandăm şi: 

 Au investit în dotări şcolare banii economisiţi la utilităţi pe perioada cursurilor online. Se întâmplă în mai multe şcoli din Bihor 

Blândeţea Justiţiei române, în contrast cu cea din Belgia: un criminal sadic, iertat „din pix” de cinci ani din pedeapsă

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră