BASCHET Mici, dar buni în „sportul giganţilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipa de baschet fete under 14 de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“

Subfinanţat, sportul bihorean scoate campioni pe bandă rulantă. Oradea are a treia cea mai bună echipă de baschet feminin din România, la U14. O medalie şi un titlu naţional presupun sacrificii cu care sportivii din România se obişnuiesc de mici.

Sportivii o ştiu deja: talentul nu ajunge. Pentru a reuşi, în sport trebuie să ai mentalitate de învingător şi să munceşti mult. O medalie şi un titlu naţional presupun sacrificii cu care sportivii din România se obişnuiesc de mici. Copiii din Oradea nu fac excepţie de la regulă. Se confruntă cu condiţii de pregătire precare şi cu lipsa banilor. Într-o astfel de situaţie, locul III la turneul final U14 de baschet feminin, pare o surpriză de proporţii.

Lucrurile nu stau chiar aşa. „Sezonul competiţional 2010/2011 ne-a adus rezultate foarte bune. La categoria minibaschet, echipa Colegiului Naţional Mihai Eminescu s-a clasat pe locul 12 din 42 de echipe participante, însă echipa de U14 a luat medalia de bronz la turneul final desfăşurat în luna aprilie la Cluj Napoca şi locul V la turneul final categoria U15 de la la Tîrgu Mureş", ne-a declarat Suzana Onaca, antrenoarea orădencelor. Tehnicianul recunoaşte că medalia este cu atât mai valoroasă cu cât resursele financiare care susţin baschetul orădean juvenil sunt limitate.

„Noi avem noroc. Conducerea Colegiului Naţional Mihai Eminescu s-a implicat în susţinerea financiară a echipelor de baschet. Însă o deplasare la un turneu final, care se întinde pe durata a 5-6 zile, ajunge la 7.000 lei. Şi pentru şcoală este un efort considerabil. Cantonamentul de 7 zile ajunge la costuri similar. Este foarte greu", a adăugat antrenorul. În ceea ce priveşte alimentaţia, vitaminizarea sau echipamentul sportivelor, costurile se situează în jurul a 2.000 lei, bani obţinuţi din sponsorizări.

Concepţia de joc este concepţia de viaţă

Suzana Onaca a început selecţia jucătoarelor medaliate cu bronz în urmă cu patru ani şi a încercat să formeze o echipă competitivă. Tinerele jucătoare participă la 6 sau chiar 7 şedinte tehnice săptămânal 11 luni pe an.

„Au două săptămâni libere. Pe teren, ele trebuie să joace baschet din plăcere. Oradea a găzduit europenele de juniori şi fetele s-au oferit voluntare ca şi copii de mingi sau pentru ştergerea suprafeţei de joc. Nu le-a fost ruşine, doreau să îşi vadă echipele preferate la muncă", a spus Suzana Onaca. În limita posibilităţilor financiare, echipa de baschet feminin a Colegiului Mihai Eminescu participă anual la câteva turnee internaţionale.

„Pentru rezultate bune este nevoie de un număr mare de jocuri. Noi încercăm să aducem echipe mai valoroase din campionatul Ungariei la Oradea", a precizat Mirela Casetti, inspector în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport. Clubul Sportiv Municipal Oradea s-a implicat, în toamna lui 2010, în formarea unei piramide a baschetului masculin. Secundul divizionarea A se ocupă de două ori pe săptămână de o grupă de copii.

„Oricine poate să vină, să înveţe să joace baschet. Când deprind jocul sunt împrţiţi în grupe în care pot să progreseze fiecare. Este pasiune, eu fac acest sport de 11 ani, iar pentru ei cred că plăcerea este şi mai mare", a spus Călin Pop, antrenorul micuţilor. După şase luni de pregătire, în primăvara acestui an, micuţii baschetbalişti au câştigat un prim turneu la categoria baby-baschet, care a avut loc în Sighetul Marmaţiei.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență