Au reînceput lucrările la parcarea de pe malul Crişului Repede. Când se vor finaliza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la parcarea subterană de pe malul Crişului Repede, pe strada Independenţei, au fost reluate după o pauză de un an. Între timp, a fost schimbat proiectantul şi soluţia tehnică, municipalitatea susţinând că lucrările vor fi gata până la sfârşitul anului 2018

Au fost reluate lucrările de construcţie a parcării subterane de pe strada Independenţei, după un an de pauză. Viceprimarul Florin Birta susţine că, în această perioadă, a fost nevoie să se găsească o altă soluţie tehnică şi un alt proiectant.

Mai exact, s-a renunţat la contractul cu proiectantul clujean Macalik Arnold, care nu putea să fie în Oradea pentru a supraveghea lucrările, acesta fiind înlocuit de proiectantul orădean Paul Szasz.

„Am deblocat lucrările la această parcare, am schimbat proiectantul datorită complexităţii lucrărilor şi a faptului că era necesar ca proiectantul să fie prezent zilnic aici. Acum se toarnă o şapă de egalizare, urmează să se realizeze apoi stratul de hidroizolaţie şi stratul radier de beton. Apoi, pe verticală, pe lângă pereţii mulaţi, va continua construcţia propriu-zisă a parcării, în aşa fel încât la finele anului viitor să avem parcarea finalizată”, a declarat Florin Birta.

Viceprimarul orădean a mai menţionat că au fost găsite cele mai bune soluţii pentru ca apa să nu se infiltreze în parcare.

„Este important să facem o parcare funcţională din toate punctele de vedere, aceasta fiind la doar 4 metri distanţă de Crişul Repede. S-au găsit cele mai bune soluţii pentru hidroizolaţie în aşa fel încât să nu avem probleme cu apa care s-ar putea infiltra în nivelele subterane”, susţine Birta.

Valoarea totală a lucrărilor la parcarea subterană este de 24.150.000 lei fără TVA. La final, aceasta ar urma să aibă în jur de 400 locuri de parcare amenajate pe patru nivele subterane.

De asemenea, aici este prevăzută atât o zonă de promenadă, care să facă legătura dintre Podul Ferdinand (rebotezat Sf. Ladislau) şi Podul Intelectualilor, cât şi o piaţetă deasupra parcării.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort