Aproape 200 de firme bihorene au intrat în insolvenţă, în ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luna ianuarie nu a fost una bună pentru firmele din Bihor. Aproape 200 de firme au intrat în insolvenţă. Cele mai afectate domenii de procedura de insolvenţă sunt, în continuare, construcţiile, imobiliarele, producţia şi industria textilă..

Mai mult de 2.000 de societăţi comerciale au intrat în insolvenţă doar în luna ianuarie a acestui an, potrivit statisticilor.

Cele mai multe companii pentru care a fost deschisă procedura de insolvenţă în prima lună a acestui an, respectiv 350, sunt din Bucureşti, potrivit Bursa.ro.

Topul judeţelor unde a fost înregistrat un număr mare de firme care au intrat în insolvenţă în ianuarie 2014 sunt Bihor (193), Mureş (149) şi Braşov (109).

Anul trecut, numărul companiilor intrate în insolvenţă s-a ridicat la peste 26.000, zonele cu cele mai multe astfel de cazuri fiind Bucureşti, Bihor, Braşov, Galaţi, Dolj şi Constanţa.

Numărul procedurilor de insolvenţă a crescut constant, de la an la an, cel mai înalt nivel înregistrându-se în 2013.

Specialiştii din domeniu susţin că doar pentru aproximativ 3.500 de firme a fost aprobat un plan de reorganizare, în ultimii cinci ani, adică pentru circa 3% din totalul insolvenţelor înregistrate. Aprobarea planului de reorganizare nu garantează, însă, succesul procedurii, ceea ce înseamnă că rata reală de succes a reorganizărilor este mai mică de 3%.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii