Amenzi usturătoare pentru companiile care au lipit afișe pe stâlpi ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Circul Americano a ajuns la Oradea

Inspectorii poliției comunitare au ieșit din nou la vânătoare de companii. Peste 60 de firme au fost controlate timp de o săptămână atât în ce privește achitarea taxei de firmă cât și în privința celei de publicitate. Amenzile împărțite depășesc 10.000 de lei.

Angajaţii Poliţiei Comunitare Oradea au desfăşurat activităţi de verificare în teren în ceea ce priveşte amplasarea afişelor colante pe raza municipiului Oradea.

Au fost aplicate opt sancţiuni de peste 13.000 lei unor firme, pentru promovarea de evenimente culturale sau artistice fără respectarea legii.  „Amplasarea afişelor colante se va face doar în locurile special amenajate în acest sens; toate afişele vor fi avizate de serviciul de specialitate din cadrul Primăriei Oradea, așa cum se arată în regulamentul aprobat de Consiliul Local.
De asemenea, au fost verificate 69 de societăţi comerciale privind existenţa taxei de firmă şi a celei de publicitate.

Regulament pentru instituții

Instituţiile publice cum sunt Teatrul de stat, Casa de Cultură a Sindicatelor, Casa de Cultură a Municipiului, Filarmonica, sau Sala Sporturilor şi altele care vor găzdui evenimente  au obligaţia să nu încheie contractele până când reprezentantul firmei organizatoare nu prezintă copie după următoarele acte:  certificatul de înmatriculare al societăţii sau copia actului de identitate al reprezentantului; dovada aprobării de către serviciul de specialitate din cadrul primăriei a acţiunilor publicitare desfăşurate pentru promovarea evenimentului.

Nerespectarea acestei obligaţii se pedepsește  cu amendă cuprinsă între 500 şi 2 500 lei pentru fiecare afiş amplasat ilegal.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG