Adrian Dume, fostul şef al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, a ieşit din închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Dume

Adrian Dume, fostul director al  Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor a fost pus în libertate. În această săptămână, el a părăsit arestul Poliţiei Bihor după două luni de la reţinerea sa.

Abuz în serviciu contra intereselor publice. Aceasta este acuzaţia pe care procurorii DNA i-au adus-o liberalului Adrian Dume, fostul director general al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor.

Din ordonanţa de reţinere întocmită de procurori au rezultat date şi indicii temeinice potrivit cărora Dume ar fi conceput şi pus în aplicare un sistem de plată privind proiecte finanţate de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, prin întocmirea unor documente false menite să ateste, din punct de vedere financiar, cheltuieli legate de organizarea şi desfăşurarea unor evenimente care nu au avut loc în realitate, pentru perioada mai – iulie 2013. Concret, la data de 24 mai 2013, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor a organizat o sesiune de selecţie a unor proiecte care urmau să beneficieze, pe parcursul anului 2013, de finanţare nerambursabilă din fondurile acestei instituţii.

 “Ca urmare a acestei selecţii, pentru două proiecte ale Asociaţiei “Opera Per Sempre”s-a aprobat o finanţare în sumă totală de 50.000 lei. Ulterior, Asociaţia “Opera Per Sempre” a înaintat către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor documente justificative referitoare la cheltuielile efectuate, pe baza cărora a fost virată în contul asociaţiei suma totală de 36.000 lei. Din actele de la dosar a rezultat că, în realitate, evenimentele în cauză nu au avut loc, iar documentele justificative pe baza cărora Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor a efectuat plăţile au atestat împrejurări nereale. Modul de operare ar fi fost conceput şi pus în aplicare chiar de către directorul general manager Dume Dumitru Adrian”, se arată în comunicatul emis de DNA.

Mandatul de arestare emis pe numele lui Adrian Dume a expirat în această săptămână, el fiind pus în libertate, procurorii DNA Oradea nesolicitând Judecătoriei prelungirea mandatului de arestare emis pe numele lui.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi