ACUZAŢII Tőkés László împotriva lui „Ştefan cel Mare"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele Parlamentului European a depus două plângeri împotriva revistei „Ştefan cel Mare", după ce a fost făcut „nenorocit de bozgor" în paginile sale. O plângere a ajuns la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), unde Tőkés László cere sancţionarea revistei şi a jurnalistului care a semnat articolul.

A doua plângere, penală de această dată, a ajuns la procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Europarlamentarul s-a simţit lezat după ce revista „Ştefan cel Mare" a publicat un articol cu titlul „Maghiarii nu sunt venetici în Transilvania, ci şi-au pierdut ţara?!?!?!". În material, autorul, care s-a referit la Tőkés László cu apelativul „nenorocit de bozgor", în mai multe rânduri, a scris la finalul materialului: „Oare chiar nu se găseşte cineva în ţara asta ca să-i tragă un glonte în cap acestui trădător al României?". Articolul care l-a înfuriat pe Tőkés a fost publicat în numărul 397 al revistei „Ştefan cel Mare", apărut în perioada 1 - 15 mai 2011. Publicaţia a fost distribuită călătorilor CFR, ca supliment gratuit al revistei „Vocea Ceferistului". 

Plângere penală pentru instigare la crimă

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a demarat o anchetă în acest caz. Prima înfăţişare a avut loc ieri. „Vom face demersurile pentru a-l cita pe autorul articolului care riscă sancţiune contravenţională", a declarat Asztalos Ferencz Csaba, preşedintele CNCD. Tőkés László a cerut sancţiunea maximă, în cazul în care autorul va fi găsit vinovat de încălcarea legii, adică amendă de până la 8.000 de lei. „În titlul articolului ungurii din România sunt denumiţi venetici, o noţiune foarte dragă legionarilor de tristă amintire. Semnatarul articolului, Florin Bucovineanul, îl etichetează pe Tőkés László <<bozgor nenorocit>>. Aceste epitete cad sub incidenţa legii", a declarat Kincses Előd, avocatul europarlamentarului. „În sesizarea depusă la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării am cerut sancţionarea redactorului-şef şi a ziarului, cu sancţiune maximă. Acele epitete folosite în articol fac referire la întreaga etnie", a subliniat avocatul lui Tőkés László. „Cu privire la pasajul în care autorul se întreabă dacă « Se găseşte cineva în ţara asta ca să-i tragă un glonte în cap acestui trădător al României?» am depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru instigare la crimă cu premeditare", a mai spus avocatul Kincses Előd. „A fost depusă sesizare împotriva a două persoane, Mihai - Florin Nahorniac şi Florin Bucovineanul, la 31 mai 2011, pentru instigare la omor calificat. Se fac cercetări", s-a limitat să declare Cristina Radu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.


Autorul articolului spune că-şi apără ţara

Mihai - Florin Nahorniac, redactorul-şef al revistei şi autorul articolului semnat cu pseudonimul Florin Bucovineanul, susţine că nu a instigat la lichidarea lui Tőkés László, ci tot ce a făcut a fost să-şi publice părarea cu privire la europarlamentar. „Am scris adevărul despre Tőkés László. Sunt un ziarist ca oricare altul şi am dreptul să-mi spun părerea", a declarat Mihai - Florin Nahorniac. „Pământul românesc a fost al nostru dintotdeauna. Aici ne-am format, aici ne-am născut, ei au venit peste noi, nu noi peste ei. Vine ăsta şi face ordine în ţară", a mai spus autorul articolului. El susţine că nu a ştiut nimic legat de acţiunile întreprinse de Tőkés împotriva sa.

Revistă vigilentă bilunară

Revista „Ştefan cel Mare" a fost fondată în 1978 şi apare bilunar. Este editată în Bucureşti şi distribuită gratuit. „Publicaţie naţională, politică şi independentă care militează pentru independenţa, suveranitatea, integritatea şi reîntregirea României", sunt cuvintele care descriu publicaţia condusă de Mihai - Florin Nahorniac, directorul general al publicaţiei. De altfel, ziarul este scris în totalitate de directorul general.


Tőkés împotriva tuturor

Tőkés László a mai depus sesizări la CNCD, împotriva unor jurnalişti. „A fost o sesizare la adresa domnului Cristian Tudor Popescu, care a scris că a fost colaborator al Securităţii. Domnul Popescu şi-a cerut ulterior scuze pentru că a avut o singură sursă atunci când a scris materialul. O altă plângere a fost făcută la adresa ziarului Ghimpele de Bihor, tot din cauză că a fost numit colaborator al Securităţii", a spus avocatul Kincses Előd. Reclamaţiile făcute de Tőkés László nu au vizat doar jurnalişti şi ziare. Pe de altă parte, europarlamentarul este recunoscut pentru declaraţiile dure la adresa românilor. La 1 Decembrie 2010, Tőkés László a declarat că „ Ziua de 1 Decembrie este zi de doliu pentru maghiari, pentru că este ziua în care Transilvania a fost ruptă  de Ungaria". El a catalogat această zi ca reprezentând o „traumă istorică" pentru maghiarii din Transilvania.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă