Acrobaţii Circului Orlando au făcut spectacol la Era Park

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii impresionaţi de circul Orlando

Sute de copiii defavorizati aflaţi în îngrijirea a nouă fundaţii bihorene au participat la spectacolele de circ oferite gratuit de Era Park Oradea în cadrul programului "Toţi copiii la circ". Artiştii circului Orlando au reuşit să-i impresioneze pe cei prezenţi şi totodată să le readucă zâmbetul pe faţă.

Nouă ONG-uri care se ocupă de îngrijirea copiilor au răspuns invitaţiei, de a participa la circ, astfel că peste 400 de copii s-au bucurat de spectacolele artiştilor de la Circul Orlando.

"Acţiunea"Toţi copiii la circ" face parte dintr-un proiect prin care dori să ne implicăm în viaţa orădeană şi să-i ajutăm pe cei mai puţin norocoşi. Mă bucur că primii cărora le-am întins o mână de ajutor au fost copiii. Activităţile noastre vor continua şi pe viitor când ne vom îndrepta către alţi oameni care au nevoie de ajutor", a afirmat Delia Flechianu, coordonator de Marketing ERA Park.

Bucuria copiilor de la cele nouă fundaţi este confirmată chiar de cei care îi îngrijesc: „Nu avem cuvinte să descriem bucuria copiilor înainte, în timpul şi după spectacol. A fost un eveniment unic în viaţa lor, eveniment ce nu va fi uitat niciodată", spune Neolin Bunta, asistent social la Fundaţia Română Pentru Copii, Comunitate şi Familie.

Mai multe pentru tine:
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie