Accident feroviar tragic în Bihor: doi bărbați și-au pierdut viața. Circulația trenurilor a fost afectată

0
Publicat:

Doi bărbaţi au decedat, luni dimineaţă, într-un accident feroviar care s-a produs în zona localităţii Boiu din judeţul Bihor.

FOTO Arhivă

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, accidentul feroviar a avut loc pe Magistrala 310 Arad-Oradea, la kilometru 67+650 metri, în jurul orei 5:30.

Din această cauză a fost afectată circulaţia a două trenuri de călători, respectiv Regio 3112 Oradea - Timişoara Nord şi InterRegio 1743 Arad - Oradea, arată sursa citată.

Polițiștii de la transporturi, sub coordonarea unui procuror, efectuează cercetări pentru identificarea celor două persoane și stabilirea împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment.

Cauza decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei.

Traficul feroviar a fost estimat să fi fost reluat în jurul orei 8:30, la trei ore după producerea evenimentului tragic.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”