A murit după ce a fost muşcat, de gât, de câinele familiei. La doar trei ani, un băieţel a devenit cel mai tânăr donator de organe din Bihor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar trei ani, un băieţel din Bihor a devenit  cel mai tânăr donator de organe din Oradea. Copilul a fost declarat în moarte cerebrală după ce a fost muşcat, de gât, chiar de câinele familiei.

Tragedia s-a petrecut săptămâna trecută, când copilul a fost muşcat de gât, de câinele familiei, un metiş ţinut în lanţ.

Echipajul medical ajuns la faţa locului l-a transportat pe băieţel de urgenţă la spital, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Din păcate, leziunile suferite au fost severe.

“Copilul a fost operat pentru refacerea vaselor, jugulara a fost lezată, iar carotida era contuzinată. În cursul zilei de sâmbătă s-a instalat moartea cerebrală ca urmare a ischemiei instalate la nivelul creierului, inschemie care a dus la moartea celulelor nervoase”, a declarat dr. Carmen Pantiş, coordonatoarea programului de transplant din Bihor.

Mai exact, sângele nu a mai putut oxigena creierul, iar băieţelul a intrat în moarte cerebrală.

Deşi îngenunchiaţi de durere, părinţii şi bunicii copilului şi-au dat acordul pentru prelevarea organelor, astfel încât să fie salvate alte vieţi.

Mama a acceptat să salveze alte vieţi, gândindu-se că dacă s-ar putea face transplant de creier, iar cineva ar fi fost de acord cu donarea creierului, poate că şi băieţelul ei ar mai fi avut o şansă.

O echipă de medici a ajuns la Oradea unde au prelevat ficatul şi rinichii băiatului de trei an, organele fiind transplantate deja unor pacienţi aflaţi în stare critică. Ficatula  fost transplantat unui copil de doar un an jumate, în timp ce rinicii au ajuns la o tânără de 31 de ani, din Cluj.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG