150 de mistreţi, împuşcaţi la Balc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebra vânătoare patronată de omul de afaceri Ion Ţiriac este în toi. Cei 30 de invitaţi din Europa au lăudat organizarea evenimentului. Ziua de vânătoare s-a încheiat cu o petrecere la care au fost invitaţi să întreţină atmosfera Gheorghe Zamfir şi lăutari cunoscuţi.

În ciuda criticilor aduse de-a lungul timpului de ecologişti şi de iubitorii de animale şi a protestului din acest an al Coaliţiei pentru Mediu, miliardarii Europei şi-au dat din nou întâlnire la Balc, la invitaţia omului de afaceri Ion Ţiriac. Miliardarii au sosit la domeniul de la Balc ieri-dimineaţă, după ce cu o seară înainte au fost la o cină organizată de omul de afaceri cu ţuică fiartă şi bucate tradiţionale româneşti: sarmale, cârnăciori, tobă, mămăliguţă, şorici şi jumări.

„Vânătoarea propriu-zisă e compusă din socializare, împrietenire, discuţii, mese şi toate tradiţiile vânătoreşti. E o lecţie de politică externă şi de economie care poate fi predată la Balc, sub bagheta lui Ţiriac, care cred că reuşeşte să îmbine utilul cu plăcutul", a declarat omul de afaceri Elan Schwartzenberg. El estimează că în cele două zile de vânătoare vor împuşca în jur de 200 de mistreţi din cei 700 de pe domeniu.

Citiţi şi: Elan Schwartzenberg susţine că vânătoarea de la Balc este o lecţie de politică externă

Pregătirile pentru vânătoare s-au desfăşurat în spatele porţilor închise. Primii care au sosit pe domeniul de vânătoare Wild Club Boar, concesionat de Ion Ţiriac la Balc, au fost gonacii şi vânătorii, localnici angajaţi de omul de afaceri pentru partida de vânătoare din acest an. De această dată, cei circa două sute de angajaţi cu ziua s-au strâns în spatele porţilor de la intrarea pe domeniu, nu pe câmpul din faţă, cum făceau până acum.

Discreţie totală

Toţi au fost instruiţi să nu sufle o vorbă despre ce se întâmplă în interior. Până la sosirea invitaţilor, gonacii şi vânătorii au primit instructajul şi vestele reflectorizante. Oamenii vor fi plătiţi la fel ca anul trecut,  un gonaci cu 50 de lei pe zi, un vânător  cu 75 de lei, iar cei care transportă mistreţii cu maşinile cu 130 de lei. Invitaţii omului de afaceri au sosit pe domeniul de vânătoare în jurul orei 8.00. Primul care şi-a făcut apariţia a fost omul de afaceri Elan Schwartzenberg. L-au urmat invitaţii străini, aduşi cu o dubiţă cu geamuri fumurii.

„Cea mai bună vânătoare"

Ultimul sosit a fost prinţul Dimitrie Sturdza, prezent la vânătoare şi în anii trecuţi. „Sunt aici oameni foarte bine văzuţi în toată Europa, care au venit la Balc să se întâlnească. Cel puţin mai sunt câţiva care mai vin în mizeria pe care o avem în ţara asta. Vin şi este un foarte bun PR făcut de domnul Ţiriac, chiar dacă e făcut la vânătoare şi ştiu că nu vă place. E cea mai bună vânătoare organizată în Europa, într-un ţarc", a declarat prinţul Sturdza.

De altfel, miliardarii invitaţi de Ion Ţiriac la Balc au avut o primă zi de vânătoare reuşită, doborând în jur de 150 de mistreţi. Ziua de vânătoare a continuat cu o petrecere la conacul de pe domeniu. Pe lângă bucatele tradiţionale, invitaţii au parte şi de muzică românească.
În acest an, atmosfera de la Balc este întreţinută de Gheorghe Zamfir şi de lăutarii Gina Lincan, Petrică Andrei, acordeonistul Marian Mexicanu, ţambalistul Luis Iordache şi Valentina Mocanu. Vânătoarea s-a reluat în această dimineaţă, de la ora 8.00.

Invitaţii miliardarului Ion Ţiriac pe domeniul de la Balc

În jur de 30 de vânători din toată Europa au venit şi în acest an la Balc. Printre ei se află  George Marsan - primarul din Monaco, Wolfgang Porsche (moştenitor al imperiului auto german), Klaus Mangold (preşedintele Daimler Chrysler), José Merino Jiménez (bancher spaniol), Inigo Herrera (fost membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei), Peter Rau (fost membru în conducerea concernului Mercedes), Volker Schmidt (unul dintre cei mai mari vânzători de publicitate sportivă din Europa). Nu lipsesc omul de afaceri din Prahova Mihai Tufan, Dragoş Grigoriu (manager Aegis Media România, fost proprietar al Tempo Media) şi Dragoş Dobrescu (om de afaceri din domeniul imobiliar). Mihai Tufan a sosit la Oradea singur, cu o aeronavă privată. Cunoscut ca fiind un om foarte discret, Tufan a refuzat să facă orice fel de declaraţii pe aeroport.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi