„Ziua aluniţelor“ la cabinetele dermatologice din Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cu ajutorul dermatoscopului se analizează aspectul aluniţelor suspecte

Toţi ieşenii care se simt ameninţaţi de petele de pe piele sau de excrescenţe pot beneficia pe 30 mai de consultaţii gratuite de la specialişti.

Evenimentul face parte din iniţiativa Academiei Europene de Dermatologie şi Venerologie care organizează cea de a VII-a ediţie a Euro Melanoma Day, când medicii dermatologi oferă consultaţii gratuite tuturor celor care prezintă riscul de a dezvolta cancer cutanat.

Ieşean cu boală rară: are pielea ca de crocodil FOTOGALERIE

Pacienţii care vor dori să beneficieze de aceste consultaţii vor trebui să se programeze în perioada 7-11 mai la un număr de telefon verde care urmează să fie stabilit.

„Scopul acestei campanii este efectuarea unui screening cutanat gratuit în vederea depistării de leziuni precanceroase sau cancere cutanat. Astfel, oricine are o aluniţă care îi creează probleme poate apela la o consultaţie gratuită şi va fi informat despre riscul expunerii exagerate la radiaţiile ultraviolete, iar medicul va completa un chestionar standard european în baza căruia se va realiza o statistică la nivel naţional şi internaţional", spune doctorul Laura Gheucă Solovăstru, şeful Clinicii de Dermatologie a Spitalului „Sfântul Spiridon" din Iaşi.

Ieşenii cu boli de piele umplu paturile spitalelor din cauza frigului

Bolile specifice femeilor: infecţiile urinare şi de piele

Tot la sfârşitul lunii mai, în perioada 24-26 mai, la Iaşi se sărbătoresc Zilele„Gheorghe Năstase", la Hotel Unirea. Invitaţi de marcăvor lua parte la discuţii pe tema „Dermatologie geriatrică".

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Mai multe pentru tine:
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%