VIDEO Cum a ajuns un aeroport, cândva susţinut din bani publici, să aibă un profit de aproape 1,5 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul din cele mai active aeroporturi din ţară din punctul de vedere al creşterii de trafic reuşeşte să fie şi performant economic. Cu toate acestea, lipsesc proiectele concrete de extindere.

Aeroportul din Iaşi reuşeşte şi o performanţă economică, nu doar creşteri record de trafic. Potrivit bugetului rectificat pentru acest an, aerogara ieşeană va încheia anul 2017 cu venituri totale de peste 41,1 milioane de lei, în creştere cu aproape un milion de lei faţă de estimările de la începutul anului. Cea mai mare parte a veniturilor a provenit din exploatare, respectiv 37,2 milioane de lei. În acest an, cheltuielile totale se ridică la 35 de milioane de lei, ceea ce arată un profit de peste 6 milioane de lei. Practic, o instituţie subordonată Consiliului Judeţean Iaşi, care în urmă cu doar câţiva ani trăia din subvenţii de la bugetul public, acum reuşeşte să se autofinanţeze şi chiar să înregistreze profit.

Cea mai mare parte din câştig va fi direcţionată către investiţii, peste 3,5 milioane de lei, dar lista cu noile dotări este insuficientă pentru necesarul aerogării care înregistrează creşteri record de trafic. Potrivit hotărârii prin care s-a aprobat rectificarea bugetară, din profitul Aeroportului 2,4 milioane de lei vor reprezenta „vărsăminte la bugetul judeţului Iaşi-Consiliul Judeţean Iaşi“.

Traficul de pe Aeroportul din Iaşi creşte constant. Dacă în 2012, la Iaşi exista o singură cursă aeriană externă, spre Viena, acum există deja 21 de destinaţii din care 16 externe către 15 ţări. Traficul estimat pe Aeroportul Iaşi, până la finalul anului 2017, este de 1.150.000 de călători, ceea ce ar însemna o creştere de aproximativ 40% procente fata de anul 2016, când s-a înregistrat un număr de peste 881.000 de pasageri, şi 215% fata de anul 2015. Aeroportul Internaţional Iaşi este, în prezent, al treilea aeroport regional din ţară, raportat la numărul de pasageri transportaţi, şi primul din zona Moldovei.


* Sursa video- BoardingPass

Cu toate acestea, nu există lansat şi finanţat niciun proiect de extindere a aerogării, deşi conducerea Aeroportului a cerut constant acest lucru celor din Consiliul Judeţean. „Capacităţile de procesare au ajuns la limită, iar presiunea concurenţei cu celelalte aeroporturi din regiunea Moldovei ne obligă să urgentăm investiţiile în dezvoltarea unei noi infrastructuri. Sperăm foarte mult ca anul viitor proiectele noastre de dezvoltare să fie în faza de execuţie, iar împreună cu companiile aeriene să putem deschide rute noi“, a transmis recent directorul executiv Alexandru Anghel.

Nici în ceea ce priveşte managementul propriu-zis al aerogării nu există o situaţie prea clară. În vară a fost ales un nou Consiliu de Administraţie, dar nici până la această dată nu există un plan de management aprobat. În momentul votării organigramei şi statului de funcţii la Aeroport, în toamnă, proiectul a iscat numeroase discuţii, o treime din consilieri nesusţinând proiectul. „Consiliul de administraţie actual de la Aeroport nu este constituit legal, pentru că nu avem o hotărâre de Consiliu Judeţean prin care să constituit acest consiliu, ci doar o hotărâre prin care numim nişte oameni în acest for“, a declarat Romeo Vatră, consilier judeţean.

În acest moment, Consiliul de Administraţie de la Aeroport este condus de Mitică Rebegea, fost şef al aerogării. Deocamdată, director al Aeroportului este Alexandru Anghel, însă şeful CJ Iaşi, Maricel Popa, a anunţat că funcţia va fi scoasă la concurs. Între cei doi există tensiuni, care se resimt şi în situaţia incertă legată de planurile de extindere pentru Aeroport.

Citeşte şi:
Şase noi curse aeriene de la Iaşi: WizzAir anunţă destinaţii mai puţin obişnuite

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi