VIDEO Chirica, despre creaţia artistică din centrul Iaşiului, criticată de contribuabili: „Nici Picasso n-a fost înţeles la momentul lui“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Mihai Chirica a făcut declaraţii privind instalaţia stradală a artistului german Clemens Behr, criticată aspru de ieşeni.  Edilul l-a comparat pe Behr cu Pablo Picasso.

Edilul Mihai Chirica a precizat miercuri, într-o conferinţă de presă, că a văzut numeroase opere de artă provocatoare în timpul călătoriilor sale în străinătate.

În ceea ce priveşte opiniile contradictorii ale ieşenilor, primarul a declarat: „Unii au apreciat, alţii au criticat că nu seamănă cu Michelangelo. De acord, nu seamănă cu Michelangello, nici cu Turnul Eiffel, nu seamănă cu nici o lucrare a unui pictor clasic. Poate nici Picasso n-a fost înţeles la momentul lui. Dar mă îngrijorează că n-a creat aceeaşi stare de spirit în mediul online faptul că se fură Pilonul II de pensii. Este un act de hoţie barbară“.

Potrivit news.ro, Chirica a precizat că lucrarea expusă în centrul oraşului nu a fost încă plătită, deocamdată fiind încheiată doar o convenţie cu artistul german. Oficialii Primăriei Iaşi au menţionat că valoarea instalaţiei este de 71.400 de lei, iar ansamblul stradal a fost achiziţionat în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei 2018.


Sursa VIDEO Facebook Primăria Iaşi -  declaraţia despre Clemens Behr de la min. 19 

„Unele din picturile lui Sabin Bălaşa s-au dus la 25.000, 35.000 sau 45.000 de euro. E mult, e puţin? Din punctul meu de vedere este puţin pentru valoarea lui Sabin Bălaşa. La început, Picasso îşi vindea operele cu o sută de dolari sau de franci, uneori le lăsa aproape gratis, pe o cafea. Acum se bat cu milioanele de euro pe lucrările sale. Nu vreau să mă gândesc ce va fi peste zece ani cu lucrarea lui Clemens Behr“, a adăugat Chirica, citat de news.ro.

Creaţia artistului german a fost amplasată în centrul Iaşiului, instalaţia fiind foarte criticată în mediul virtual. 
       

Mai multe pentru tine:
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online