VIDEO BRUTAL Copii criminali: doi puştani, de 16 şi 13 ani, ucid în bătaie un bărbat fără apărare, pentru 10 lei. „Eu l-am crescut bine, anturajul l-a stricat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adolescentul de 16 ani bea o gură de bere după care îl loveşte în mod brutal pe bărbatul de 57 de ani FOTO Captură camere de supraveghere

O nouă agresiune cumplită comisă de minori şochează România. Doi minori, de 16 ani şi 13 ani au fost surprinşi de camerele de supraveghere în timp ce lovesc violent un bărbat de 57 de ani aflat în stare de ebrietate. Agresorii au comis fapta pentru 10 lei, bani pe care i-au împărţit. Victima a murit la o lună după ce a fost bătută, iar acum trei zile adolescentul de 16 ani a fost arestat. Cel de 13 ani nu poate răspunde penal.

Ştefan Popa (16 ani) şi amicul său de 13 ani se aflau, pe 14 octombrie, pe terasa unui bar din satul Vâlcele, comuna Vlâdeni, judeţul Iaşi.

În jurul orei 17.00, conform imaginilor surprinse de camerele de supraveghere ale barului, Popa bea o gură de bere după care merge la masa la care se afla Teodor Alexuc, un bărbat de 57 de ani ce se afla în stare de ebrietate. Fătă niciun avertisment, Ştefan începe să îl lovească pe adult cu picioarele şi pumnii în cap şi corp.

Băiatul de 13 ani vine şi el, la un moment dat, să dea în Alexuc, procurori concluzionând că el e cel care a sustras cei 10 lei din buzunarul victimei. Minorii au împărţit banii după ce l-au lovit pe Alexuc. După câteva minute în care l-a bătut crunt pe adult, adolescentul s-a potolit iar victima a mers la casa sa, situată la câţiva metri de bar.

„Ulterior, inculpatul minor a intrat fara drept în curtea locuinţei victimei, unde i-a aplicat acesteia multiple lovituri cu pumnii şi picioarele, până la aducerea victimei in stare de inconştienţă”, a declarat Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. O vecină l-a găsit pe Teodor şi a sunat la 112. Alexuc a fost transportat, în comă, la spital. A murit pe 17 noiembrie.

La acea dată, Ştefan Popa se afla deja în arest, pentru o faptă de tâlhărie distinctă, ce a comis-o ulterior agresării lui Teodor Alexuc.  Pe 14 decembrie, Judecătoria Iaşi decidea înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu în dosarul în care Ştefan era acuzat de tâlhărie. Adolescentul nu s-a bucurat însă de libertate deoarece anchetatorii au intervenit şi au cerut arestarea sa în dosarul de omor, cererea fiind admisă de judecătorii de la Tribunal pe 18 decembrie.

Ştefan Popa a fost crescut de tată şi bunică, mama plecând de acasă acum mai mulţi ani. „Eu am avut grijă de el ca de ochii din cap, l-am crescut bine. El a fost cuminte însă anturajul l-a stricat”, spune Elena Popa, bunica copilului criminal.  Tatăl său, Gheorghiţă  s-a plâns că fiul său nu îl ascultă deloc şi că face doar ce vrea el. „El a mai făcut probleme. Eu îl trimiteam la şcoală şi el stătea cu băieţii, bea, fuma. Acum eu ce pot să fac?”, s-a întrebat, retoric, Gheorghiţă Popa.


Tatăl şi bunica criminalului FOTO Ionuţ Benea

Adolescentul criminal riscă o pedeapsă maximă de 15 ani de detenţie însă poate fi eliberat condiţionat după ce execută jumătate din pedeapsă.  

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG