Vicol şi-a iertat torţionarii din '89

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bătrânul îşi aminteşte perfect momentele de groază prin care a trecut pe 14 decembrie 1989, la 10.30 dimineaţa, când a fost „săltat” de la serviciu.

Un grup de intelectuali şi ingineri plănuia, cu câteva zile înainte să izbucnească Revoluţia la Timişoara, să protesteze public în Piaţa Unirii din Iaşi. „Le-am explicat la oameni că ne vom aduna acolo, iar dacă vor veni forţele de ordine, noi vom îngenunchia şi vom aprinde o lumânare şi vom striga doar «Fără violenţă!»“, spune inginerul Vasile Vicol, unul dintre iniţiatori.

Doar că ora 16.00, la care era programat protestul, i-a găsit pe capii revoltei în arestul Securităţii. Primul a fost „săltat” inginerul Vicol, de la Institutul de Cercetări al Combinatului de Utilaj Greu, unde lucra.

În arest a fost bătut la tălpi până la leşin

A venit să-l ia maiorul Constantin Matei, pe motiv că dispăruseră nişte documente importante din unitate. Matei l-a interogat, dar nu l-a lovit nici măcar o dată. Juca rolul „poliţistului bun”, avea să se lămurească arestatul. Apoi l-au luat la „tocat” alţii. Timp de opt zile, a fost bătut cu bastonul la antebraţe şi, mult mai dureros, la tălpi.

„Mă aşezau în genunchi, cu capul lipit de un fişet metalic şi mă băteau la tălpi. Cât am stat în arest m-au mutat în mai multe celule, cu diverşi «colegi», care trebuiau probabil să scoată informaţii de la mine“, îşi aminteşte calm Vicol.

Pe 22 decembrie, colegul de celulă a auzit câteva cuvinte magice, rostite de ofiţerii Securităţii: „Nici cu tancurile nu-i mai putem opri acum“. A ştiut că totul va fi bine. În curând, erau liber, iar primul lucru pe care l-a făcut Vicol a fost să meargă la Mitropolie, să tragă clopotele. Şapte ani mai târziu, s-a reîntâlnit cu securistul care l-a arestat, la rând la Casa de Pensii.

„El a fost cel care mi-a spus că în ’89 am fost întins pe masă şi bătut. Eu n-am ştiut până să mă reîntâlnesc cu el, pentru că mi-am pierdut cunoştinţa atunci. Nu-i port ranchiună nici lui, nici celui care m-a bătut atunci. Chiar aş vrea să avem o reuniune cu toţii, la aceeaşi masă“, spune Vasile Vicol.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”