Vezi câţi bani câştigă universităţile din Iaşi din înscrierea la facultate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Absolvenţii de liceu se vor înscrie şi la mai multe specializări

Prima sesiune de admitere la facultate începe la numătatea lunii viitoare, iar universitarii deja se pregătesc pentru sumele frumoase care le vor intra în buzunare.

Cel mai mare profit din Admiterea 2011 îl va scoate Universitatea „Al. I. Cuza". Cea mai veche instituţie de învăţământ superior din ţară va aduna mai bine de jumătate din întreaga sumă care se va aduna pe parcursul săptămânii de admitere.

Job anti-criză la Iaşi: Rector la o universitate de stat

Pe locul al doilea se clasează Universitatea Tehnică. Instituţia de învăţământ superior pune la dispoziţie tinerilor 4.506 de locuri la admitere, dintre care 2.956 sunt bugetate. „Noi am solicitat de la Minister acelaşi număr de locuri ca şi anul trecut şi ne-a fost aprobat. Şi repartizarea pe facultăţi este similară", a precizat Dan Găluşcă, purtătorul de cuvânt al Universităţii Tehnice, unde taxa medie de înscriere este de 200 de lei.

Clasamentul este completat de Universitatea de Medicină şi Farmacie, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, iar cea mai mică sumă va fi încasată de Universitatea de Arte, care oferă şi cele mai puţine locuri la admitere.

Cumpără mâine dimineaţă ziarul „Adevărul" şi află în Suplimentul Iaşi cât câştigă universităţile din municipiu în doar câteva zile de admitere.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online