Veteran de război de-o seamă cu Marea Unire aniversat la Iaşi: „Am întâlnit o pagină vie a istoriei noastre“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veteranul de război Mihai Ciapă a fost sărbătorit vineri de către familie, prieteni, cunoscuţi şi autorităţile publice judeţene.

Mihai Ciapă, ajuns la 100 de ani, a primit distrincţii din partea Prefecturii, Consiliului Judeţea, Cercul Militar Iaşi, Ministerul Apărării şi Primăria Ciurea.

„Am avut onoarea de a mă întâlni astăzi la Ciurea cu o pagină vie a istoriei noastre. Sublocotenentul în retragere Mihai Ciapă a fost sărbătorit astăzi de întreaga comunitate cu prilejul împlinirii vârstei de 100 de ani. Centenar în anul Centenarului, Mihai Ciapă este unul dintre puţinii veterani de război ieşeni încă în viaţă care a luptat atât pe frontul de est, cât şi pe cel de vest. Este reprezentantul unei întregi generaţii care a răspuns chemării patriei, strângându-se în jurul drapelului sfâşiat de gloanţe şi acoperit de glorie în primul război mondial, pentru a-l apăra şi în cel de-al doilea“, a transmis prefectul Marian Şerbescu, prezent la aniversarea veteranului.

Sătenii i-au cântat veteranului „La mulţi ani“, iar preotul din comuna Ciurea a ţinut o slujbă. Mihai Ciapă a primit din partea Primăriei Ciurea un cadou financiar în valoare de 500 de lei.

Citeşte şi:
Parc industrial gigantic construit în mediul rural. Cum a ajuns Miroslava cea mai bogată comună din România

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?