Vânătoare de comori prin Universitatea „Cuza“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea „Cuza“ îşi aşteaptă bobocii

În perioada 1- 3 octombrie 2011, Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza" (UAIC) din Iaşi organizează, în premieră pentru universităţile din România, primul eveniment de amploare dedicat bobocilor.

Timp de trei zile, în cadrul evenimentului „Bun venit la UAIC", bobocii sunt aşteptaţi în faţa universităţii, la infochioşcurile special amenajate, unde voluntarii şi staff-ul UAIC le vor oferi toate informaţiile despre studenţie.

Premieră în mediul universitar din ţară. Vezi aici ce le pregătesc cei de la „Cuza“ bobocilor

Mai mult de atât, încă din prima zi, studenţii vor intra în atmosfera concertelor de la balenă, vor putea practica sportul preferat într-o zonă special amenajată pentru ei şi vor face cunoştinţă cu cele mai importante cluburi de dans, teatru, sport, fotografie în care se vor putea înscrie.

A început cazarea studenţilor de la „Cuza“. Vezi aici cât costă chiria la fiecare cămin!

În fiecare zi, în intervalul 10.00-17.00, la infochioşcurile amenajate chiar vis-a-vis de clădirea principală a Universităţii, studenţii se vor putea familiariza şi cu oferta centrelor culturale din Iaşi, obiectivele turistice ale Iaşului şi se vor putea înscrie la stagiile de practică oferite de partenerii universităţii. Fiecare student va primi o mapă de bun-venit, conţinând Ghidul studentului, harta campusului, precum şi alte pliante şi materiale informative.

Bobocii pot participa astăzi de la ora 11.00, în parcarea din faţa corpului A, la un concurs de orientare în campus, prin care vor ajunge, prin indicii misterioase, în cele mai importante, dar şi cele mai puţin cunoscute locuri din Universitate. La concurs, organizat sub forma unei "vânători de comori", se pot înscrie echipe de câte doi sau trei boboci, iar primele cinci echipe clasate vor primi premii constând în materiale promoţionale şi articole sportive. „Am organizat această vânătoare de comori prin Universitate pentru ca bobocii să se familiarizeze din prima zi cu locurile importante, care le vor marca studenţia", susţine Mădălina Cocea, reprezentantul UAIC.

Nebunia cazărilor la Iaşi: un loc la cinci studenţi

Au început cazările în cămine. Vezi aici câte locuri sunt disponibile la facultatea ta!

Aproximativ 900 de boboci vor beneficia de îndrumare personalizată din partea studenţilor mai mari de la aceeaşi facultate, prin intermediul primului program de mentorat organizat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza". Studenţii vor face cunoştinţă cu mentorii lor în cadrul unei reuniuni de amploare ce va avea loc duminică, 2 octombrie, de la ora 18.00, în Sala Paşilor Pierduţi. În aceeaşi seară, de la ora 19.00, la ,,Balena" din campusul „Titu Maiorescu" va avea loc un concert de folk la care sunt aşteptaţi toţi studenţii, indiferent de anul de studiu.

Si părinţii bobocilor vor fi întâmpinaţi cu ,,Bun venit la UAIC" în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţi din conducerea Universităţii şi a departamentelor responsabile de securitatea în campus, servicii medicale, cazare sau cantină.

Nici studenţii din anii mai mari nu sunt uitaţi: ei vor putea veni cu CV-urile pregătite încă de la începutul anului universitar, pentru a beneficia de oportunităţile de angajare şi stagiile de practică oferite de XL World şi Decathlon.

Ca în fiecare an, anul universitar 2011-2012 se va deschide printr-o ceremonie specială, pe data de 3 octombrie, la ora 10.00, în Aula Mgana ,,Mihai Eminescu", la care vor participa reprezentanţi ai conducerii universităţii. Anul acesta, cursul inaugural tradiţional va fi susţinut de prof.univ.dr. Adrian Neculau,de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, pe tema "Universităţile din Universitate. Construcţie şi ruptură identitară în câmpul universitar".

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne