UPDATE VIDEO Iaşiul este din nou sub ape. Ploile de sâmbătă dimineaţă au făcut ca mai multe străzi să fie impracticabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploile abundente înregistrate în cursul dimineţii de sâmbătă au făcut ca numeroase zone din oraşul Iaşi să fie din nou inundate.

Ora 19.30 Sâmbătă seară, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a emis o evertizare COD PORTOCALIU. Astfel, în interval 16.06 ora 21.00 - 17.06 ora 21.00 se vor înregistra cantităţi de apa ce vor depăşi pe arii extinse 40 l/mp, local 60-70 l/mp. Sunt vizate judeţele Iaşi, Suceava, Bacău şi Neamţ.

Ştirea iniţială

Porţiuni din mari bulevarde, parcări şi trotuare au fost acoperite de apă din cauza canalizării care nu a putut face faţă ploilor torenţiale înregistrate în cursul dimineţii de sâmbătă.

Potrivit oficialilor Primăriei Iaşi: „Au fost inundate toate pasajele rutiere şi, în special, zonele joase ale oraşului, precum Alexandru cel Bun – Dacia sau Podul de Piatră – Splai Bahlui – Podul Roş – Tudor Vladimirescu, Păcurari – Canta sau Zona Industrială, dar şi artere centrale precum bd. Independenţei sau str. Palat“. 

Apa de pe străzi a ajuns la câteva zeci de centimentri, iar maşinile au putut trece cu dificultate pe anumite porţiuni de pe Bulevardul Nicolae Iorga, zona industrială sau în cea centrală.

Un ieşean care locuieşte în cartierul Păcurari au fost postat: „RECORD istoric de ploaie de 20 de ani cu inundaţie la IASI în Pacurari. 6 benzi acoperite de apă plus alveole autobuze, plus trotuare“. Mesajul a fost însoţit de următorul film.


* Sursa Video Facebook Andrei Postolache


* Sursa Video Bistro La Noi- Ploaie în centrul Iaşiului, 16 iunie

Canalizarea pe Sfântul Lazăr a refulat. Poliţia a intervenit şi a oprit circulaţia.

* Sursa VIDEO YouTube Iulia Scântei


* Sursa Video Iaşi Tv Life

O situaţie similară s-a înregistrat şi joi seară.

În timp ce marile bulevarde sunt acoperite de apă, în Palatul Roznovanu, sediul Primăriei Iaşi, primarul Mihai Chirica şi mai mulţi arhitecţi din ţară vorbesc despre regenerare urbană.

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete