UPDATE Accident grav la ieşirea din Iaşi. Un camion a spulberat un autoturism în zona Metro. O femeie a murit la spital, alţi doi bărbaţi sunt în stare gravă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul de circulaţie s-a produs la ieşirea din Iaşi către Târgu Frumos, pe drumul european, în apropierea magazinului Metro.

UPDATE ora 15.00 Femeia aflată pe scaunul din dreapta al autoturismului Audi a decedat la spital. Şoferii celor două maşini sunt în stare gravă.

UPDATE ora 12.30 Accidentul din zona Metro s-a soldat cu trei victime. Ambii şoferi, precum şi o femeie, pasageră în autoturismul lovit, au ajuns în stare gravă la Spitalul Sf. Spiridon. Echipajul de la descarcere a muncit vreme de câteva zeci de minute să-i scoată pe cei dintre fiarele contorsionate. Ocupanţii din maşina lovită au fost resuscitaţi la faţa locului. Din primele cercetări ale poliţiştilor a reieşit că şoferul maşinii lovite, un Audi, a încercat o depăşire şi a fost lovit de camion în timp ce încerca să se replieze pe sensul de mers dinspre Târgu Frumos spre Iaşi.

Accidentul a avut loc astăzi, 5 decembrie, în jurul orei 11.00, pe porţiunea dintre magazinul Metro şi societatea Antibiotice, pe sensul de mers înspre Târgu Frumos.

Potrivit relatărilor unuia dintre martori, autoturismul a fost izbit violent de către vehiculul de mare tonaj. Impactul a fost atât de puternic, încât maşina s-a învârtit pe şosea şi a rămas agăţată în partea frontală a camionului.

Echipajele SMURD au fost chemate să intervină la locul accidentului. Potrivit informaţiilor furnizate de persoane care a apelat 112, accidentul s-ar fi soldat cu mai multe victime.

Ştire în curs de actualizare!

Mai multe pentru tine:
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile