Un copil a ajuns în comă la spital. Tatăl băiatului l-a traversat strada de mână, printr-un loc nepermis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un băiat în vârstă de 10 ani a ajuns în comă de gradul al treilea la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi. Copilul a traversat strada neregulamentar, moment în care a fost acroşat de un autoturism.

Potrivit informaţiilor furnizate de anchetatori, copilul era ţinut de mână de tatăl său. Se pare că au traversat strada neregulamentar în zona unei staţii de tramvai din cartierul Podu Roş. 

Copilul a fost lovit de o maşină marca Volkswagen Passat. Şoferul maşinii care se afla pe banda a doua de mers a încercat să se încadreze pe banda a treia, la axul drumului, moment în care copilul şi adultul i-au ieşit în faţă.

Starea băiatului era gravă încă de la momentul impactului. Medicii care s-au deplasat la faţa locului au declarat că băiatul se află în comă.

Tamara Solange Roşu, medic-şef UPU de la Spitalul de Copii, a confirmat că băiatul se află în investigaţii în cadrul unităţii medicale: „Pot să confirm prezenţa copilului în spital. Se află în investigaţii. Va fi, cu siguranţă, internat. Din păcate, mai multe nu vă pot spune, nu am acordul părinţilor.”

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort