Un comisar din Iaşi a inventat şpaga cu retur. Lua mită pantofi pentru nevastă, însă dacă femeii nu îi plăceau îi returna

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisarul a fost prins de oamenii legii după ce a primit mită FOTO Adevărul

Un comisar care până la mijlocul acestui an a lucrat la Protecţia Consumatorului Iaşi obişnuia să ia mită încălţăminte pentru soţia sa, iar dacă femeii nu îi plăceau bunurile, se întorcea la magazin şi le schimba. Comisarul s-a pensionat pe caz de boală în urma investigaţiei.

Un fost angajat al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor (OPC ) din Iaşi a recunoscut zece fapte de luare de mită pe care le-a comis în perioada în care îi controla pe operatorii economici. Barbu Leonida s-a pensionat la scurt timp după ce procurorii au deschis o anchetă pe numele său, însă când era în câmpul muncii obişnuia să ia mită pentru soţia sa, returnând chiar produsele care nu îi plăceau femeii şi cerând altele în loc. Leonida a admis faptele imputate şi a fost de acord să primească o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere.

Faptele imputate lui Barbu Leonida sunt plasate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul în perioada noiembrie 2015-mai 2016, toate fiind comise în exercitarea funcţie de comisar al OPC. În total, cele zece infracţiuni de luare de mită recunoscute de Leonida însumează 1.662 de lei, atât bani, cât şi contravaloarea unor produse. 

În martie 2016, de pildă, alături de un alt comisar de la OPC Iaşi, cercetat şi el în alt dosar, Leonida a mers în control la un magazin din mediul rural, unde a remarcat că fructele care se vindeau nu aveau etichete pe care să fie menţionată ţara de provenienţă, dar şi că pe produsele de panificaţie nu se menţiona cantitatea amelioranţilor utilizaţi în procesul de fabricaţie. Reprezentantul magazinului a scăpat de amendă după ce a dat mită 400 de lei. Şi nu doar atât: „La plecare din magazin, Barbu Leonida a luat două cabluri electrice de alimentare pentru radio-casetofon în valoare de 5 lei“, după cum se arată în acordul de recunoaştere a vinovăţiei.

Pantofi daţi drept mită

O faptă de luare de mită atipică a fost comisă în martie 2016, când Barbu Leonida a luat o pereche de pantofi pentru soţie, oferită mită de un operator econimic. „În data de 27.03.2016, în timp ce afla în punctul de lucru al SC R.T. Iaşi situat în Iaşi, în legătură cu atribuţiile de serviciu, a solicitat administratorului acestei socieţăţi o pereche de pantofi pentru soţia sa, în valoare de 130 de lei. Ulterior, din cauza faptului că pantofii nu i-au plăcut soţiei sale, Barbu Leonida nu a mai luat pantofii“, au arătat procurorii.

Nu era prima dată când Leonida luase mită încălţăminte pentru soţia sa. În noiembrie 2015, comisarul „a luat o pereche de pantofi de dama de  culoare bej combinat cu negru marca Regal Elegance cu o valoare de 199 lei (fiindcă nu i-au plăcut soţiei sale, inculpatul a restituit perechea şi a luat o pereche de încălţăminte marca Samsavana)“, după cum mai arată procurorii. În aceeaşi perioadă, de la altă societate, Leonida a mers la patronul unei firme pentru a lua două geci, sperând că le va primi gratis; „Când a aflat că administratorul dorea să-i facă o reducere la cele două produse şi nu i le dădea gratis, Barbu Leonida a renunţat să mai ia bunurile“. Lista produselor primită mită, conform acordului de recunoaştere semnat de Leonida, este completată cu: cremă de ghete, burete pentru cremă de ghete, o lădiţă de căpşuni, o lădiţă cu piersici, o pereche de pantaloni, o curea, o lădiţă cu piersici, doi pepeni, o ladă cu portocale şi una cu banane.

„În faţa procurorului şi în prezenţa apărătorului ales, inculpatul Barbu Leonida a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei de  luare de mită“, au mai precizat procurorii ieşeni. Procurorii vor să îi confişte bunurile luate mită, punându-i sechestru şi pe mai multe sume de bani. De asemenea, Leonida va trebui să achite şi 10.000 de lei, drept cheltuieli de judecată.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima