Un bărbat din Iaşi a recunoscut că şi-a ucis nevasta, dar zice că nu mai ştie exact când şi cum a strâns-o de gât

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Criminalul a fost arestat

Situaţie bizară la Iaşi acolo unde un suspect de omor a recunoscut faptele imputate chiar dacă, zile el, nu îşi aminteşte momentul crimei.

Daniel Roman, de 45 de ani, a fost arestat pentru 30 de zile pentru omor asupra unui membru al familiei. El este anchetat în prezent într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, a recunoscut faptele, fiind pus în faţa probelor covârşitoare adunare de anchetatori împotriva sa.

Procurorii ieşeni spun că Roman ar fi comis fapta în data de 23 septembrie, atunci când se afla în domiciliul din localitatea Şipote, alături de nevasta sa. Din cauza unui conflict spontan, individul şi-a strâns nevasta de gât până ce victima s-a asfixiat şi a murit. 

„În ceea ce priveşte atitudinea procesuală a inculpatului, acesta a recunoscut şi a regretat comiterea faptei, dar a invocat că nu îşi aminteşte cu exactitate momentul când şi-a ucis soţia“, au precizat procurorii ieşeni. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum s-a îndrăgostit, de fapt, Cristina Teleanu de soțul ei. Dezvăluire rușinoasă despre mariajul cu Teleanu
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat