Trei ani de la tragedia de la Scânteia. Procesul administratorilor microbuzului- morţii continuă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În tragedia de la Scânteia şi-au pierdut viaţa 14 persoane

În urmă cu trei ani, 14 persoane şi-au pierdut viaţa în localitatea Scânteia după ce un tren accelerat a intrat într-un microbuz. Ionel Dumitriu şi Constantin Scîntei, cei doi patroni ai firmei care deţinea microbuzul, au fost condamnaţi anul acesta la trei ani de închisoare cu executare, dar au declarat recurs.

Pe 14 august 2009, un microbuz al firmei Valcris Trans, care transporta pasageri pe ruta Scânteia-Iaşi, a fost lovit în plin de trenul accelerat Iaşi-Braşov. În urma accidentului, 14 persoane, printre care şi şoferul, au decedat. Viorel Chelaru, din comuna Tăcuta, şi Ilie Meşteru, din comuna Scânteia, au fost singurii pasageri care au supravieţuit.

Ionel Dumitriu şi Constantin Scîntei, patronii firmei care deţinea microbuzul, au fost trimişi în judecată în august 2010. Pentru Petrişor Apostu, şoferul microbuzului, mort la câteva zile după tragedie, a încetat urmărirea penală. În august 2010 o parte dintre rudele victimelor de la Scânteia au primit daune morale de la firma cu care s-a încheiat asigurarea obligatorie pentru microbuz. Astfel,  o parte din fraţii şi surorile victimelor au primit câte 700 de lei, soţii şi soţiile câte 5.000 de lei, iar copiilor li s-au acordat câte 10.000 de lei.

Iaşi: Orfan după Scânteia: „Mama doarme"

VIDEO Pentru ce au fost condamnaţi patronii microbuzului-morţii de la Scânteia

Judecătoria Iaşi, a dat pe 16 februarie, prima sentinţă în acest caz. Ionel Dumitriu şi Constantin Scîntei, cei doi patroni ai firmei care deţinea "microbuzul morţii", au primit câte trei ani de închisoare. Judecătorul a respins însă acţiunea civilă. La trei ani de la cumplitul accident procesul încă nu s-a finalizat. Cei doi administratori, dar şi rudele victimelor au declara recurs. Procesul va începe pe 6 septembrie la Curtea de Apel Iaşi.

Tragedia de la Scânteia: Trei ani de puşcărie pentru patronii microbuzului

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani