Tranzacţie pe piaţa materialelor de construcţii. Companie cu o tradiţie de cinci decenii, preluată de liderul mondial în producţia de cărămizi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fabrica Brikston de la Iaşi FOTO Simona Stanciu

Societatea Brikston Construction Solutions SA, fosta Ceramica, va ajunge în portofoliul companiei austriece Wienberger. Tranzacţia este verificată de Consiliul Concurenţei.

O importantă fabrică din Iaşi îşi schimbă acţionarii. Prezentă pe piaţa de producţie a cărămizilor de 50 de ani, societatea Brikston Construction Solutions SA, fosta Ceramica Iaşi, se află în faţa unor noi modificări în acţionariat. Potrivit directorului general al Brikston, Iulian Mangalagiu, acţionarii majoritari ai companiei, fondul de investiţii Asia Debt Management Capital din Hong Kong, au decis vânzarea pachetului către Wienberger, lider mondial pe această piaţă.

„Obiectivul nostru este să clădim mai departe şi să ne asigurăm de dezvoltarea în viitor a companiei noastre. Aşadar, suntem bucuroşi să vă anunţăm că acţionarul majoritar a ajuns la o înţelegere cu Wienerberger de a-i vinde părţile deţinute în Brikston. Cu ambiţia de a oferi produse de cea mai bună calitate, de a stimula inovaţia şi de a se canaliza pe client, Wienerberger şi Brikston au o compatibilitate perfectă“, a anunţat Iulian Mangalagiu. Tranzacţia este analizată de Consiliul Concurenţei, iar până la avizul final activitatea celor două companii se va desfăşura separat. Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută public.

„Această tranzacţie reprezintă un pas important în dezvoltarea afacerilor europene ale ADM Capital, şi demonstrează capacitatea noastră de a face investiţii solide şi de a realiza o creştere puternică. Totodată, tranzacţia Brikston este o dovadă a capabilităţii noastre de a realiza exituri în regiunea balcanică, lăsând în urmă afaceri mai puternice şi mai sănătoase după investiţiile noastre. Suntem încrezători că Birkston va continua să se dezvolte pe piaţa românească şi că va beneficia de o creştere susţinută la nivel de management şi resurse, odată cu preluarea sa de către Wienerberger”, a spus Anthony Stalker, partener la ADM Capital, citat de zf.ro.

În 50 de ani, fabrica din Iaşi a cunoscut numeroase fluctuaţii în activitate. După ce în 1967 s-a deschis prima carieră de argilă din Vlădiceni, în 1969 s-a produs prima cărămidă în Fabrica de produse ceramice. În anul 1973, prin unificarea cu fabrica de betoane armate, s-au pus bazele Întreprinderii de Materiale de Construcţii Iaşi, cu două secţii: secţia de produse ceramice şi secţia de prefabricate.

„Cele două secţii ale I.M.C. Iaşi au devenit societăţi comerciale independente, sucursale ale S.C. SOMACO S.A. Bucureşti, începând cu 1991, iar din anul 1992 SC Ceramica SA Iaşi a devenit companie independentă. În anul 2007, pachetul majoritar de acţiuni a fost preluat de Advent International, care a realizat investiţii şi schimbări majore în companie, iar din anul 2014 compania este deţinută majoritar de fondul de investiţii ADM Capital“, a explicat Iulian Mangalagiu, CEO al Brikston. Tranzacţia din 2014 a fost estimată la 10 milioane de euro. Brikston a crescut constant mai ales în ultimii ani, ajungând la o cotă de piaţă de 12%, cu peste 500 de puncte de puncte de vânzare. Pentru anul trecut, compania din Iaşi a raportat o cifră de afaceri de 16 milioane de euro. 5% din valoarea cifrei de afaceri vine din exporturile către Ucraina şi Republica Moldova, care s-au intensificat în ultimii doi ani.

Pe de altă parte, compania Wienerberger este prezentă pe piaţa românească din anul 1998 şi operează patru centre de producţie, având aproximativ 300 de angajaţi.

Între cele două companii a existat şi un „război“ pe resursele naturale din comuna Ion Neculce. Astfel, în 2011, compania austriacă a concesionat 40 de hectare de la comuna Ion Neculce pentru a exploata resursele naturale din zona în care dorea să ridice şi o fabrică de cărămizi. Fosta Ceramica a atacat în instanţă contractul şi a câştigat în 2014.

Citeşte şi:

Industria care produce anual în Iaşi câte o „fabrică fără fum“. Care sunt punctele forte şi pericolele din acest domeniu




 

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro