Transplant de celule stem la o clinică din Iaşi. Unitatea a fost acreditată de ANT şi mai are nevoie de filă de buget

0
Publicat:
Ultima actualizare:
IRO Iaşi FOTO Arhivă

Institutul Regional de Oncologie din Iaşi a fost acreditat pentru efectuarea transplantului medular. Agenţia Naţională de Transplant a emis acreditarea după aproape un an de la depunerea dosarului de către institut.

Institutul Regional de Oncologie Iaşi îndeplineşte criteriile pentru efectuarea transplantului medular. Institutul ieşean a primit decizia prin care Agenţia Naţională de Transplant (ANT) atestă că specialiştii pot efectua transplant medular în compartimentul organizat în acest sens.

Înainte de eliberarea acreditării, pe 26 iunie, IRO a primit vizita unui evaluator al ANT care a constatat că spitalul îndeplineşte condiţiile pentru efectuarea transplantului de celule stem hematopoietice. Cu toate că institutul a obţinut acreditarea, momentan nu poate face transplant medular. „Urmează ca Agenţia Naţională de Transplant să facă demersuri la Ministerul Sănătăţii pentru modificarea/completarea Ordinului nr. 377/2017 privind normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2017 şi 2018, în vederea includerii Institutului Regional de Oncologie IaşI ca unitate sanitară acreditată în care se poate efectua transplant de celule stem hematopoetice“, arată reprezentanţii spitalului într-un comunicat de presă.

Compartimentul de transplant celule stem hematopoietice de la IRO este o investiţie a Ministerului Sănătăţii în valoare de 3,3 milioane de lei. Institutul ieşean a finalizat organizarea compartimentului de transplant în 2016, an în care a depus şi dosarul la ANT în vederea obţinerii acreditării aferente. În august anul trecut, dosarul IRO a fost declarat complet, institutul aşteptând-se să primească vizita comisie de evaluare cât mai repede. Evaluarea a avut loc, însă, după zece luni, la finalul lunii iunie.

Compartimentul de celule stem hematopoietice de la IRO este compus din şase saloane sterile - dotate cu paturi moderne pentru terapie intensivă, staţii de monitorizare a funcţiilor vitale şi sisteme performante de filtrare a aerului - şi dependinţe. Accesul în compartiment se face pe bază de cartelă, saloanele pacienţilor fiind izolate printr-un sistem cu câte două uşi. În fiecare salon se internează câte un singur pacient. Compartimentul are în componenţa sa şi un salon pentru afereză, în care, cu ajutorul unor aparate de specialitate, se recoltează propriu-zis celulele stem hematopoietice care urmează a fi transplantate. Pe lângă modificarea ordinului de ministru prin care IRO urmează să fie inclusă pe lista spitalelor care efectuează transplant medular, institutul aşteaptă şI filă de buget în acest sens. „Ne dorim ca, în ultimul trimestru din 2017, să putem spune că şi la Iaşi s-a efectuat transplant de celule stem“, a precizat Mirela Grosu, managerul IRO. 

IRO Iaşi devine al cincilea centru medical din ţară în care se realizează transplant medular. 

Citeşte şi:

Medic specialist în îngrijirea bolnavilor cu afecţiuni incurabile aflaţi în ultimele faze: „Pentru pacienţi contează foarte mult să-i ţii de mână când mor“

INTERVIU Lucian Miron, oncolog: „Am pierdut războiul cu cancerul. Ratele de supravieţuire au rămas foarte reduse“

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro