Top 10 perechi de cuvinte paronime. Ce înseamnă „fad/fag“ sau „labial/labiant“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO 123RF

„Adevărul” vă arată ce înseamnă paronimele exemplificându-vă cu 10 cupluri de cuvinte oarecum asemănătoare ca formă, dar diferite complet ca sens.

Paronimele sunt cuvintele asemănătoare din punct de vedere al formei, dar diferite complet, din punct de vedere al sensului. Potrivit dicţionarului online de paronime, cuvintele oarecum similare ca formă au, de cele mai multe ori, origini diferite.

1. ablaţiune/abluţiune

Primul termen este substantiv şi face referire la transportarea, prin acţiunea vântului, a apelor, a gheţarilor a materialului rezultat în urma dezagregării solului sau a rocilor. De asemenea, ablaţiune mai înseamnă îndepărtarea chirurgicală a unui organ, a unei tumori.

Cel de-al doilea termen este tot substantiv, dar face referire la spălarea rituală a corpului, spre purificarea acestuia, recomandată de unele religii;

2. bairac/bairam

Primul termen este substantiv şi înseamnă steag de mătase foarte lat.

Al doilea termen este tot substantiv şi înseamnă numele a două sărbători religioase musulmane; bairam mai are şi sensul de petrecere;

3. carpelă/carpetă

Primul termen este substantiv şi înseamnă o frunză modificată, situată în centrul unei flori.

Cel de-al doilea termen este tot substantiv şi înseamnă covor de mici dimensiune.

4. a decalca/a decanta

Primul termen este verb şi înseamnă a copia, respectiv a transpune un desen copiat pe o hârtie transparentă.

Al doilea termen este tot verb şi înseamnă a limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după depunerea particulelor pe fundul vasului;

5.  ecleziarh/ecleziast

Primul termen este substantiv şi înseamnă cleric care se ocupă de rânduiala serviciului religios într-o biserică sau mănăstire.

Cel de-al doilea termen este substantiv propriu şi înseamnă una din părţile Bibliei, atribuită împăratului Solomon.

6. fad/fag

Primul termen este adjectiv şi înseamnă searbăd, lipsit de expresie, insipid, anost.

Cel de-al doilea termen este substantiv şi reprezintă o specie de copac înalt, cu coaja netedă, alburie sau cenuşie, cu lemnul tare şi cu frunze ovale şi lucioase.

7. galenă/galeră

Primul termen este substantiv şi reprezintă sulfura naturală de plumb.

Cel de-al doilea termen este tot substantiv şi reprezintă o navă comercială sau militară, veche, prevăzută cu vâsle şi pânze.

8. halbă/haldă

Primul termen este substantiv şi reprezintă un pahar special pentru bere, având capacitatea de jumătate de litru.

Cel de-al doilea termen este tot substantiv şi reprezintă locul în care se depozitează sterilul şi deşeurile inutilizabile rezultate din lucrările miniere sau din uzinele metalurgice.

9. imun/imund

Primul termen este adjectiv şi înseamnă care prezintă imunitate; care nu poate contracta o anumită boală infecţioasă.

Cel de-al doilea termen este tot adjectiv şi înseamnă foarte murdar; cu o înfăţişare dezgustătoare.

10. labial/labiant

Primul termen este adjectiv şi face referire la buze, care aparţine buzelor.

Cel de-al doilea termen este tot adjectiv şi face referire la forma unei pâlnii cu marginea tăiată în doi lobi principali, aşezaţi unul deasupra altuia ca nişte buze.

Citeşte şi:

Top 10 cuvinte şi expresii din limba română folosite incorect. De ce nu „luăm la cunoştinţă“ şi ce înseamnă de fapt „locaţie“

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete