Tânăr de 27 de ani, mort după o depăşire neregulamentară. Alţi patru tineri au fost răniţi în accident

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat in comuna Cepleniţa a murit în noaptea de miercuri spre joi după ce a fost implicat într-un accident rutier grav.

Mihai Ignat avea 27 de ani şi, potrivit Ziarului de Iaşi, era taximetrist în oraşul Hârlău. Joi dimineaţă, 21 mai, în jurul orei 1.20, el se deplasa cu o maşină pe raza comunei Scobinţi, pe DE 58, alături de alte persoane. 

În trafic se afla şi un tânăr de 21 de ani din aceeaşi comună, care nu a ţinut cont că nu are voie să depăşească în acea zonă şi a efectuat manevra neregulamentară.

"Din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că un tânăr, de 21 de ani, din comuna Cepleniţa, în timp ce conducea un autoturism, pe DE 58, în comuna Scobinţi, aflându-se în zona de acţiune a indicatorului "depăşirea interzisă", s-ar fi angajat în depăşirea unui alt autoturism al cărui conducător auto ar fi virat stânga, intrând astfel în coliziune. În urma impactului, 4 persoane au fost rănite, ulterior fiind declarat decesul uneia dintre victime. Conducătorul primului autoturism a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar ambilor conducători auto le-au fost prelevate mostre biologice de sânge”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. 

Aceştia au mai arătat că în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă.

Potrivit SMURD Iaşi, celelalte persoane implicate în accident au suferit răni uşoare. Două dintre ele nici nu au dorit să fie transportate la spital. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG