Sute de elevi din judeţul Iaşi aşteptaţi să înveţe în şcoli fără apă sau cu toaletele insalubre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Multe şcoli se află în stare avansată de degradare

În jur de 50 de şcoli din judeţul Iaşi nu au apă curentă sau apă potabilă cu doar câteva zile înainte de începerea anului şcolar.

Situaţia a fost prezentată în cadrul unui colegiu prefectural în cadrul căruia reprezentanţii educaţiei ieşene au solicitat sprijinul autorităţilor pentru ca toţi elevii din judeţ să înveţe în condiţii decente în anul şcolar ce va începe în mai puţin de două săptămâni.

Potrivit datelor prezentate la acea întâlnire, în judeţul Iaşi sunt 227 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, 14 dintre acestea neprimind autorizaţii sanitare. Chiar dacă cifra pare mică, realitate e mult mai dură întrucât există şcoli subordonate celor care au primit autorizaţiilor, şi care au personalitate juridică, a căror condiţii insalubre reprezintă un pericol pentru elevi.

Pe lângă şcolile care nu au apă curentă sau potabilă, nouă şcoli au grupuri sanitare colmatate sau degradate. “Problemele găsite sunt cele cunoscute de mult timp, respectiv lipsa apei curente, lucrările de reparaţii începute şi neterminate, precum şi toaleta aflată în curte. Sunt probleme care transcend posibilităţile şcolilor şi autorităţilor locale. Sunt probleme care depăşesc forţa financiară a comunelor. Soluţia nu este să facem statistici, ci să fie demarate programe naţionale de infrastructură şcolară”, a declarat şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean, Camelia Gavrilă.

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?