Suspecţii în cazul omorului dintr-o pădure din judeţul Iaşi au fost prinşi. Motivul pentru care ar fi fost ucis pădurarul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Presupuşii asasini ai pădurarului din Iaşi au fost prinşi FOTO News.ro

Anchetatorii ieşeni au reuşit să-i prindă pe suspecţii în cazul uciderii unui pădurar în zona pădurii de la Slobozia, comuna Sireţel. Aceştia sunt doi băieţi de 16, respectiv 17 ani, precum şi tatăl unuia dintre ei, un bărbat în vârstă de 50 de ani.

Surse din cadrul anchetei au declarat că cei trei s-ar fi aflat la furat de lemne, în noaptea de joi spre vineri, în pădurea supravegheată de pădurarul Răducu Gorgioaia. Acesta ar fi auzit drujbele, drept pentru care a mers la faţa locului, unde i-a descoperit pe cei trei.

Tânărul de 16 ani şi tatăl său de 50 de ani au încercat să fugă, abandonând copacii deja tăiaţi. Băiatul de 17 ani însă, ar fi început să-l lovească pe pădurar cu pumnii. Doborât de lovituri, pădurarul ar fi căzut peste căruţa cu lemne a hoţilor, dar a reuşit să se ridice încercând să-i prindă pe tâlhari.La acel moment, tânărul de 17 ani ar fi pus mâna pe un topor şi l-ar fi lovit pe pădurar direct în cap, lovitură care i-a fost fatală, pădurarul murind pe loc.

Potrivit anchetatorilor, ceilalţi doi complici nu ar fi intervenit la momentul crimei, fugind de la faţa locului. Hoţii de lemne au fost găsiţi în noaptea de sâmbătă spre duminică şi au fost duşi la Institutul de Psihiatrie Socola pentru expertiză.

Băiatul de 17 ani este cercetat pentru omor calificat, iar ceilalţi doi pentru complicitate la omor. De asemenea, se fac cercetări şi pentru comiterea de către cei trei a infracţiunii de tâlhărie calificată.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”