Studenţii de la Teatru cuceresc scena Ateneului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actriţa Anda Mocanu Foto: Arhiva personală

Vinerea aceasta studenţii în an terminal de la Facultatea de Teatru a Universtăţii de Arte urcă pentru prima dată pe scena Ateneului Tătăraşi.

Aceştia vor pune în scenă o dramatizare a cunoscutului roman „1984" al lui George Orwell. Traducerea piesei a fost realizată chiar de două studente de la Facultatea de Teatru, care joacă şi diferite roluri în spectacolul ce va fi prezentat în premieră vinerea aceasta, de la ora 19.00 la Ateneul Tătăraşi. „Este mai greu să joc rolul decât a fost să-l traduc. Au mai am în spate patru ani de experienţă în traduceri la Facultatea de Litere pe care am absolvit-o, lucru care m-a ajutat foarte mult", spune Anda Mocanu, tânăra care a tradus, alături de colega sa Alina Tuduri, piesa de teatru şi care joacă două roluri în cadrul spectacolului.

Două premii, acelaşi câştigător la Gala Tânărului Actor HOP. Vezi aici cine a reprezentat Iaşiul în concurs

„Eu joc rolul unui mesager şi rolul lui O'Brien care este jucat, pe rând, de mai multe actriţe şi actori. Este primul meu rol în afara scenei facultăţii. Am emoţii pentru că este o producţie care s-a ridicat într-un timp relativ scurt. Traducerea şi punerea în scenă au început pe 1 octombrie", spune Anda. O'Brien este reprezentantul clasic al torţionarului. „Este destul de greu să joc rolul unui bărbat", susţine aceasta.

Criminalii de la Penitenciarul Iaşi joacă teatru şi pictează după gratii

Sub coordonarea regizorului Adrian Buliga, tânăra, împreună cu colegii ei de clasă a reuşit să pună pe picioare o producţie care are potenţialul de a atrage ieşenii la teatru. „Domnul regizor a fost liantul care ne-a unit. A avut foarte multă răbdare cu noi. Tot lucrul s-a făcut într-o manieră relaxată, dovadă a profesionalismului său. Şi profesorii de la facultate au fost alături de noi. Ne-am format într-un cadru academic de un înalt profesionalism de care ne va fi foarte dor când vom abslvi. De asemenea, tot stafful de la Ateneu a fost foarte primitor. Nici nu ne aşteptam ca o colaborare cu ei să fie atât de plăcută", mai spune tânăra.

În cadrul spectacolului „1984" ieşenii vor avea parte de o piesă de teatru bine ancorată în realitate, din care nu lipsesc jocurile de lumini, muzica şi proiecţiile. Cea de-a doua reprezentaţie este programată pentru data de 20 noiembrie, la ora 19.00.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Cu cea mai spectaculoasă tiară a ei! Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat de la Windsor, alături de William
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi