Spitalele ieşene plimbate între edili şi ministerul Sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii Primăriei şi cei ai Consiliului Judeţean se gândesc de două ori înainte de a semna pentru primirea unităţilor medicale din Iaşi.

Opt spitale ar trebui să treacă în administrarea directă a autorităţilor locale şi a celor judeţene de la mijlocul săptămânii viitoare. Datoriile acestora depăşesc zece milioane de lei, iar edilii refuză să achite restanţele. Concret, CJ trebuie să preia de la ministerul Sănătăţii şase spitale, iar Primăria alte două unităţi.

Edilii nu vor spitale cu datorii

Oficialii judeţeni au anunţat că unităţilor medicale au de achitat către furnizori în jur de 17 milioane de lei, din care 6 ar trebui suportate de la buget. „Guvernul trebuie să-şi ia angajamentul pentru achitarea datoriilor, însă noi trebuie să găsim finanţare şi pentru ceea ce trebuie să dăm noi. O să analizăm proiectele în şedinţa de CJ de la sfârşitul acestei luni", a spus Constantin Simirad, preşedintele CJ.

Pe de altă parte, şefii Primăriei susţin că vor să fie siguri că ministerul Sănătăţii va acoperi datoriile Spitalelor de Recuperare şi „C.I. Parhon" . „La Recuperare erau datorii de 4 milioane de lei, din care 2,1 milioane până la 31 martie, perioadă pe care o acoperă Guvernul, restul revine Casei de Asigurări de Sănătate. Dacă nu există aceşti bani, vor trebui asiguraţi din fondurile Primăriei, ceea ce nu ştiu dacă ne permitem. La «Parhon» nu s-a finalizat analiza financiară", a afirmat viceprimarul Romeo Olteanu.

Citeşte şi:

Rezerve de lux la preţ de hotel de cinci stele

Pacienţii înghesuiţi de la Spitalul de Recuperare Iaşi: „Ne vom interna post-mortem" (VIDEO)

Mai mult, primarul Gheorghe Nichita a anunţat astăzi că nu va semna pentru preluarea unităţilor. „Nu semnez nici în ruptul capului. Dacă nu ne dau şi sursa de finanţare nu preluăm spitalele. Încearcă să ni le paseze cum au dat şi CET-ul în 2002 cu datorii“, a spus Nichita.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”