Şomeri cu spirit de întreprinzători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieşeanul Mihai Ciuc (52 de ani) face obiecte de artizanat fiindcă a realizat că nu se va angaja din cauza vârstei sale. După ce a lucrat 30 de ani în telecomunicaţii, bărbatul s-a gândit să îmbine utilul cu plăcutul şi a început să meşterească obiecte din lemn.

Sătul să-şi caute de lucru în domenii pentru care nu are îndemânarea necesară, ieşeanul de 52 de ani s-a decis să-şi deschidă o afacere din care să-şi acopere traiul de zi cu zi. La început a scul-ptat obiecte din lemn de mici dimensiuni: garduri, boluri şi vase, iar apoi a trecut la comenzi mai complicate, precum roata de tors.


„Este o pasiune veche. Prima «comandă» am onorat-o pentru bunica mea, în copilărie ea mi-a cerut să-i fac o croşetă din lemn de salcâm. Mi-am zis că nu mai am nimic de pierdut şi m-am apucat să fac obiecte pentru gospodărie“, spune Mihai Ciuc, care este colaborator al Asociaţiei Meşterilor Populari din Iaşi.


Lucrează în garaj


Biroul său este garajul maşinii, unde şi-a asamblat singur un strung. „Merg la târgurile meşteşugăreşti care se organizează în Iaşi şi fiica mea a postat produsele pe internet. Produsele sunt de nişă, nu există multe persoane interesate de maşini de tors“, adaugă ieşeanul, care vinde cu 900 de lei un astfel de produs. Veniturile câştigate sunt încă mici, fiindcă nu şi-a făcut un nume.


„Îmi place să lucrez cu cei de la Asociaţia Meşterilor Populari, am multe de învăţat de la ei. În timp sper să-mi aducă venituri constante această pasiune“, spune şomerul. Iniţiative asemănătoare au avut în ultimul an alţi 64 de şomeri, aflaţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi.


„Şomerii care vor să-şi deschidă propria afacere pot primi consultanţă gratuită“, a afirmat Adriana Sârghie, purtător de cuvânt la AJOFM Iaşi. „Şomerii care vin la noi află lista exactă a actelor de care au nevoie pentru a deveni persoane fizice sau pentru a-şi deschide o firmă. Apoi, le recomandăm să facă un studiu de piaţă şi le adresăm câteva întrebări pentru a-şi clarifica obiectivele, să-şi dea seama ce vor să facă“, adaugă Adriana Sârghie.
În schimb, şomerii nu simt că pot intra în mediul de afaceri cu câteva chestionare. „Lista cu actele pentru firmă se găseşte şi la Registrul Comerţului. Mai bine nu s-ar lăuda degeaba că oferă consultanţă“, este de părere Ştefan Ungureanu, student la Facultatea de Litere, care nu ştie îşi dacă va găsi de lucru după absolvirea facultăţii.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile