Slujbe făcătoare de minuni la biserica Toma Cozma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De săptămâna viitoare, în fiecare zi de marţi la Biserica Toma Cozma din Iaşi la ora 18.00 se va oficia Acatistul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, care este şi ocrotitoarea acestei biserici şi parohii.

Astfel, prima slujbă la care vor putea asista ieşenii va avea loc chiar marţi, pe data de 10 ianuarie. „Am considerat de cuviinţă să adăugăm şi noi această rugăciune la cinstirea deosebită de care se bucură sfânta mare Muceniţă Ecaterina în întreaga creştinătate, dar şi evlavia arătată de banul Toma Cozma şi soţia sa, Ecaterina, care i-au dedicat al doilea hram al bisericii pe care au ctitorit-o cu mai bine de două veacuri în urmă.

Icoanele făcătoare de minuni din judeţul Iaşi. Vezi aici unde te poţi închina

De asemenea, având în vedere și faptul că biserica noastră deține două icoane deosebite ale Sfintei Muceniţe Ecaterina, lucrătoare a numeroase fapte minunate de-a lungul secolelor, suntem încredinţaţi că această rânduială de rugăciune va fi mult folositoare tuturor celor ce cu credinţă ne vor fi alături întru cinstirea sfintei noastre ocrotitoare“, susţine preotul Mihai Mărgineanu, parohul de la Toma Cozma. 

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026