SERIAL „ADEVĂRUL“ Toate vilele baronilor din România. Eternul bugetar Gheorghe Nichita se lăfăie în luxul din Dealul Copoului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul PSD-ist al Iaşiului, Gheorghe Nichita, un împătimit al finanţării din bani publici, cu sume exorbitante,a fotbalului mediocru FOTO Adevărul

Gheorghe Nichita locuieşte în cea mai exclusivistă zonă rezidenţială a Iaşiului, cartierul Copou, într-o proprietate estimată, chiar şi în criză imobiliară, la câteva sute de mii de euro.

Primarul Iaşiului, PSD-istul Gheorghe Nichita (58 de ani), deţine o vilă cotată în acest moment la 250.000 – 300.000 de euro. În perioada de boom imobiliar, proprietatea a fost evaluată la jumătate de milion de euro.

Valoarea casei este ridicată de amplasamenul excelent, cartierul Copou, cea mai exclusivistă zonă rezidenţială a Iaşiului. Numai terenul pe care este construită, cu suprafaţa de 477 de metri pătraţi, ar putea fi vândut cu aproximativ 150.000 de euro.

Casa a fost fost dobândită în anul 1984, într-o perioadă în care Gheorghe Nichita era un simplu dispecer la Apă-Canal Iaşi, dar îşi începea ascensiunea spre funcţia de director al regiei, pe care a condus-o între 1997 şi 2003. Vilei i-a fost adăugat un foişor de 16 metri pătraţi în 2011.

Este deţinută în co-proprietate cu soţia Florentina, cu care primarul se află în acest moment în proces de divorţ, acţiune intentată în instanţă în februarie 2014, perioadă în care mai mulţi baroni locali PSD erau chemaţi să dea cu subsemnatul la DNA.

Presa locală a semnalat în mai multe rânduri că strada Petre Andrei, acolo unde se află vila primarului, are mereu prioritate la deszăpezire şi la curăţenie, spre revolta vecinilor aflaţi la doar câţiva zeci de metri distanţă.

Niciun ziarist n-a fost invitat până acum în casa primarului (foto jos), dar se zvoneşte în oraş că interiorul vilei este înţesat cu opere de artă cumpărate de primar cu discreţie de-a lungul timpului.

De altfel, Nichita menţionează în declaraţia de avere tablouri semnate de Craiu, Alupei, Podoleanu, Hatmanu, Agafiţei, Cămăruţ sau Tofan, plus „obiecte de artă decorativă, inclusiv statuetă ceramică“, cărora le estimează o valoare totală de 8.000 de euro.

Gheorghe Nichita mai deţine 600 de metri pătraţi lângă mănăstirea Voroneţ, în Suceava, şi 2,27 de hectare în judeţul Galaţi.

Valoarea totală a proprietăţilor deţinute de Nichita ajunge la aproximativ 300.000 de euro. Fiica primarul are un apartament donat de către Gheorghe Nichita pe strada Macazului, în spatele Parcului Copou. Edilul Iaşiului mai deţine o garsonieră pe strada Luca Arbore.

Primarul mai declară şi bijuterii, despre care susţine că ar valora 7.500 de euro. Valoarea conturilor bancare declarate depăşeşte 100.000 de lei. Experţii spun că valoarea declarată a primarului Nichita depăşeşte 1 milion de euro.

Mai puteţi citi:

Portret de baron local. Cum a ajuns Gheorghe Nichita din mahalaua Dorohoiului în vârful ierarhiei politico-administrative a Iaşiului şi Moldovei

SERIAL „ADEVĂRUL“ Toate vilele baronilor din România. Cum au reuşit aleşii să-şi facă „fortăreţe“ pe câte două străzi şi zeci de hectare din banii noştri

FOTO Cununie politico-economico-religioasă cu efecte pe termen lung. Cum funcţionează filiera Nichita-Fenechiu-Dascălu-PF Daniel la Iaşi

Mai multe pentru tine:
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
O femeie a murit, iar un bărbat este grav rănit după ce casa în care locuiau a luat foc de la jarul căzut din sobă
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Percheziții la Spitalul „Bagdasar-Arseni” într-un dosar privind moartea suspectă a unui pacient. Doi medici vor fi duși la audieri
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Meghan Markle n-a mai așteptat și a dat vestea cea mare, atât de așteptată de fanii ei. Ducesa e în culmea fericirii