Sentinţă istorică pentru sistemul sanitar. Medicul român care i-a ars penisul unui copil, obligat să achite 240.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Savu a fost găsit vinovat de malpraxis FOTO Facebook/Bogdan Savu

Judecătorii ieşeni au luat o decizie istorică într-un dosar de malpraxis a cărui victimă este un băieţel care are în prezent 10 ani.

Medicul ieşean Bogdan Savu, din cadrul Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, a fost obligat de justiţie să achite daune totale de 240.000 de euro după ce, în urma unei intervenţii medicale eşuate, a ars organul sexual al unui bebeluş. Alături de medic, în solidar, daunele ar trebui plătite şi de unitatea sanitară, intervenţia medicală eşuată având loc în cadrul spitalului.

Decizia Judecătoriei Iaşi nu este definitivă, fiind atacată deja cu apel de către medicul Bogdan Savu, care n-a comentat sentinţa. „Dacă decizia rămâne definitivă, legea ne oblige, ca spital, să ne îndreptăm împotriva celui care a comis eroarea“, ne-a spus Radu Terinte, managerul unităţii sanitare din Iaşi. Doctorul Bogdan Savu a fost găsit vinovat de malpraxis în cadrul unui proces penal în care a fost inculpat pentru neglijenţă în serviciu. Pentru că fapta sa datează tocmai din 2008, judecătorii ieşeni au constatat că infracţiunea s-a prescris.

Care au fost acuzaţiile

Intervenţia eşuată a doctorului Savu a ajuns în vizorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi abia în 2013, urmare a unei sesizări făcute de părinţii micuţului. În rechizitoriu se arată că Mihaela M. a mers cu copilul ei de 27 de săptămâni, în noiembrie 2008, la Spitalul de Copii „Sfânta Maria“ din Iaşi. Femeia era îngrijorată că pruncul său avea o inflamaţie în zona penisului. Copilul a fost diagnosticat cu fimoză congenitală, medicii ieşeni recomandând familiei o intervenţie chirurgicală ce urma să fie realizată prin electrocauterizare. În timpul intervenţiei, al cărei scop era practic circumcizia băieţelului, electrocauterul a provocat arsuri de gradul I şi II în partea dorsală a penisului bebeluşului. În baza expertizelor realizate în timpul anchetei, procurorii ieşeni au concluzionat: „Culpa inculpatului constă în neadaptarea corespunzătoare a intensităţii curentului de coagulare/tăiere a electrocauterului marca Gimmi Alphatom 400, în sensul că aceasta a fost excesivă, cu consecinţa producerii unei plăgi arse de gradul I-II la nivelul feţei dorsale a penisului, fiind afectate aspectul şi funcţionalitatea acestuia“, au precizat procurorii.

Medicul a negat acuzaţiile

Potrivit fişei postului, medicul Savu „răspunde de buna utilizare a apraturii medicale“ şi avea obligaţia să se asigure că aparatul folosit funcţionează la parametri normali, înainte de a începe procedura. Audiat la Parchet, Bogdan Savu a precizat nu este vinovat de comiterea faptei şi că bebeluşul ar fi fost rănit din cauza unei presupuse defecţiuni a electrocauterului.
„Inculpatul Savu Bogdan a recunoscut că leziunile traumatice suferite de pacient ca urmare a intervenţiei chirurgicale din data de 20.11.2008 au fost cauzate în contextul antemenţionat, cu precizarea că, de fapt, electrocauterul ar fi suferit o defecţiune pe perioada procesului de cauterizare, fiind respecată procedura standard de operare a tehnicii medicale“, se menţionează în rechizitoriu. Doctorul a mai susţinut că, în timpul intervenţiei, a iniţiat procedura utilizând aparatul la intensitatea sa minimă însă când a observat că acesta nu produce efectele aşteptate a setat treapta următoare, moment în care instrumentul a produs un curent de o intensitate excesivă, ceea ce a dus la provocarea arsurilor.

Anchetatorii ieşeni au ataşat la dosar o adresă venită de la spital, conform căreia aparatul folosit de medicul Savu nu era defect dar şi că acesta a fost folosit, ulterior, şi la alte intervenţii chirurgicale.

Copilul rănit, care între timp s-a mutat alături de familie în SUA, a suferit nenumărate intervenţii chirurgicale de refacere a organului sexual, însă şansele care acesta să-şi revină complet vreodată sunt infime.
 

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele