Şeful medicilor vrea ca din decembrie să se dubleze salariile rezidenţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Astărăstoae, rectorul UMF Iaşi

Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România, susţine că i-a cerut premierului Victor Ponta ca până pe 18 octombrie să decidă dacă este de acord cu majorările salariale ale cadrelor sanitare.

Profesorul Vasile Astărăstoae, şeful medicilor din România vrea ca salariul medicilor rezidenţi să se dubleze din decembrie, iar venitul minim al acestuia să fie echivalentul a trei venituri medii pe economie.

Medic la târgul de joburi în străinătate: „Ţara mea nu mă vrea! Salariile sunt inexistente“ UPDATE FOTO

Preşedintele Colegiului Medicilor din România susţine că a vorbit despre acest aspect cu premierul Victor Ponta şi i-a dat răgaz până pe 18 octombrie pentru a lua o decizie. Dacă prim ministrul nu va fi de acord, profesorul Astărăstoae ameninţă că medicii îşi vor da demisia în bloc.

Asistent medical la târgul de joburi în străinătate: „Sunt dezamăgit. Nu mai avem şanse nici peste hotare!“

„Am avut o întâlnire cu premierul Victor Ponta, vom face un studiu de impact bugetar, după opinia mea nu există un impact, noi am făcut deja nişte studii, şi până pe 18 octombrie premierul are la dispoziţie timp să se gândească dacă doreşte să aibă medici în ţară sau doreşte să aibă medici demisionari. Propunem ca pentru medicii rezidenţi începând cu maxim începutul lunii decembrie o dublare a veniturilor pe care le au în prezent, un plan de creştere a veniturilor celorlalţi medici şi un interval de 3 ani în care venitul minim al unui medic rezident să fie echivalentul a trei venituri medii pe economie", spune profesorul Vasile Astărăstoae.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată