Scandalul schismaticilor continuă în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei: discuţii civilizate, completate de ameninţări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
IPS Teofan

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (MMB) şi-a exprimat săptămâna trecută ultimele gânduri în legătură cu situaţia credincioşilor din teritoriu care sunt nemulţumiţi de deciziile Sinodului din Creta săptămâna trecută. În cadrul unui Sinod mitropolitan organizat la Iaşi pe 17 ianuarie, sub preşedinţia ÎPS Teofan, mitropolitul MMB, s-a reanalizat situaţia credincioşilor şi clericilor din Moldova care contestă întâlnirea religioasă din Grecia.

„S-a insistat şi cu acest prilej asupra necesităţii abordării acestei probleme cu discernământ, a evitării tendinţelor schismatice şi a stăruirii în mărturisirea dreptei credinţe şi în rugăciune pentru păstrarea unităţii Bisericii“, se arată într-un comunicat al mitropoliei ieşene. Potrivit reprezentanţilor MMB, preoţii din teritoriu au fost încurajaţi să fie atenţi la credincioşii care pot fi informaţi greşit despre deciziile şi textele adoptate la Sinodul din Creta şi să le ofere informaţii suplimentare şi explicaţii, astfel încât să nu persiste în neînţelegeri.

Cu toate că tonul informaţiilor oficiale venite din partea MMB se menţine paşnic, într-o scrisoare privată transmisă unui călugăr din Neamţ, contestatar al Sinodului din Creta, mitropolia adoptă o atitudine vehementă. Pe 22 decembrie, într-un document scris, MMB îl avertizează pe stareţul Pamvo Jugănaru de la Schitul „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Rădeni, judeţul Neamţ, că menţinerea în schismă se sancţionează cu excluderea din Biserică. Documentul îl vizează pe ieromonahul Pamvo Jugănaru, cel care a informat MMB pe 16 decembrie că nu-l mai pomeneşte pe ÎPS Teofan la slujbe.

În şedinţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor de pe 22 decembrie, călugărul a fost acuzat de schismă şi a fost sancţionat pentru neîndeplinirea rânduielilor bisericeşti cu un avertisment scris. Încă din august 2016, ÎPS Teofan a fost ameninţat de un grup de clerici şi credincioşi că nu va mai fi pomenit la slujbe dacă nu se dezice de textele adoptate de Sinodul din Creta, respectiv de ecumenismul promovat de acestea.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!