Salariul astronomic al unui medic primar de la cel mai mare spital din Moldova. Câştigă cât preşedintele României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

După majorările salariale din sistemul bugetar, lefurile cadrelor medicale de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi au crescut vertiginos. Astfel, un medic şef la Anatomie Patologică ia în mână aproape 20.000 de lei.

Cel mai mare salariu brut de la Spitalul „Sfântul Spiridon”, conform unui tabel cu salarizarea personalului medical pe luna septembrie a acestui an, publicat de directorul unităţii spitaliceşti, este al medicului primar şef de secţie la Anatomie Patologică, care este şi şef de lucrări la UMF Iaşi. Acesta are un salariu brut de 21.249 de lei/lună, la care se adaugă un spor privind condiţiile de muncă de 55%, adică un plus de 11.687 de lei. Altfel spus, în portofelul acestuia intră 19.267 de lei. O leafă ce rivalizează cu cea a preşedintelui României, Klaus Iohannis, care în luna ianuarie avea un salariu de aproximativ 25.000 de lei brut.

Dacă un medic primar de la această secţie câştigă în medie 20.237 de lei brut, unul cu acelaşi grad, dar de la Anestezie şi Terapie Intensivă, are pe fluturaş 16.611 lei, la care se adaugă acelaşi spor de 55% pentru condiţii de muncă deosebite.

Pe lângă sporuriile privind condiţiile de muncă, un avantaj îl constituie şi doctoratul în specialitatea în care profesează. Acesta înseamnă un plus de 950 de lei în ziua de leafă. Într-un top al salariilor brute de la Spitalul „Sfântul Spiridon” intră şi cel al managerului spitalului, Ioan Bârliba, care în grila de salarizare apare cu 18.407 lei brut.

Specializarea, brăţară de aur

Următorii care intră în top sunt medicii specialişti. Şi aici, cel mai mare salariu brut se înregistrează la Anatomie Patologică, unde leafa de bază a unui medic specialist depăşeşte 15.000 de lei.

În cazul unui medic specialist la ATI, salariul de bază brut, fără sporuri, variază între aproximativ 12.000 de lei şi 13.000 de lei.

La UPU, vechimea de 10 ani în această specializare, fără gărzi şi fără ore efectuate în weekend, dar şi fără sporuri, îi aduce unui medic un salariu brut de aproximativ 11.500 de lei.

Salarii mari şi pentru rezidenţi

Şi rezidenţii au au intrat şi ei în rândul bugetarilor cu bani. Astfel salariul brut de bază al unui rezident în anul I este de maxim 7.100 de lei. În anul 5, un medic rezident, gradul 5 ca vechime, are pe fluturaş aproape 9.000 de lei.

În cazul cadrelor cu studii medii, topul este deschis de asistentul medical şef de la Anatomie Patologică, care, cu o vechime de peste 20 de ani, are un salariu brut de peste 8.000 de lei.

La ATI salariile de bază brute, la această categorie de angajaţi, variază între 4.000 şi 5.500 de lei,

Oropsiţii spitalului

La coada clasamentului se află personalul TESA şi cel auxiliar. Astfel, salariul brut al unei infirmiere variază între aproximativ 2.300 lei şi 2.700 lei, în funcţie de vechime. În cazul ingrijitoarelor, salariul maxim este la Atanomie Patologică, unde brutul ajunge la peste 3.600 de lei, iar cel mai mic este de 2.160 lei.

„Gradul de ocupare a forţei de muncă la Spitalul Sfântul Spiridon este de 87,35%, iar lipsa cea mai mai este la personalul auxiliar. Şi asta pentru că la ei salarizarea este cea mai mică.”, a declarat ec. Ioan Bârliba, managerul Spitalului “Sfântul Spiridon”.

Lefuri mari, concurenţă mare

În pofida creşterilor salariale, la cel mai mare spital din Moldova nu există un grad de ocupare din punctul de vedere al angajaţilor de 100%.

„Există deficit de personal, cum există peste tot. Gradul de ocupare a forţei de muncă la Spitalul Sfântul Spiridon este de 87,35%, iar lipsa cea mai mai este la personalul auxiliar. Mă refer aici la infirmiere, îngrijitoare sau brancardieri. Şi asta pentru că la ei, salarizarea este cea mai mică. O altă motivaţie ar fi migrarea, iar cea de-a treia ar fi ponderea mare a personalului de sex feminin care intră în concediu de maternitate”, a declarat ec. Ioan Bârliba, managerul Spitalului “Sfântul Spiridon”.

Lefurile atractive pentru personalul medical cu studii superioare şi medii a dus la numărul mare de candidaţi de la concursurile pentru angajare. De exemplu, la penultimul concurs de la Spitalul “Sfântul Spiridon”, pentru un post de asistent medical s-au înscris 134 de candidaţi.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie