Ritualuri practicate în Săptămâna Mare. De ce Moşii din Joia Mare sunt printre cele mai răspândite zile de pomenire
0Creştinii ortodocşi au intrat în cea mai importantă şi intensă săptămână din calendarul bisericesc. Pe lângă momentele liturgice speciale, Deniile, în aceste zile sunt practicate şi ritualuri specifice.
Potrivit etnografului Ovidiu Focşa, de la Muzeul Etnografic al Moldovei, a explicat de ce această perioadă premergătoare Sărbătorilor Pascale este foarte importantă. „Perioada sărbătorilor pascale era aşteptată de întreaga comunitate de creştini, gesturile şi ceremoniile de cinstire a morţilor, fiind încărcate de semnificaţii. Pentru că vorbim de o perioadă mai lungă, întinsă de la Duminica Floriilor şi până în Duminica Tomii, prima de după Paşti şi nu de o zi sau de o noapte de sărbătoare, abundenţa practicilor ritual – ceremoniale, menite să dea sens acestor zile, trezind în conştiinţa oamenilor importanţa celui mai mare eveniment al creştinătăţii, sunt de luat în seamă“, a spus etnograful.
Concentrarea şi importanţa lor, creştea exponenţial, pe măsura apropierii de punctul culminant - Învierea Domnului: „din acest motiv, Săptămâna Mare numită şi a Patimilor rememorează anual patimile Mântuitorului Hristos, trădarea, supliciul, moartea martirică pe cruce, fiind trăită într-un registru propriu şi personal de fiecare creştin în parte. Dincolo de momentele liturgice speciale (Deniile) la care participă creştinii, se fac ultimile pregătiri ale casei şi gospodăriei, multe având rol profilactic şi purificator, se curăţă mormintele, se aprind focuri în curţi şi în cimitire, aştepându-se ziua de joi, în care sunt aşteptate sosirea sufletelor celor plecaţi dincolo“.
În lumea satului, dar nu numai, „Moşii din Joia Mare sunt printre cele mai răspândite zile de pomenire, având legătură cu patimile Mântuitorului, ulcelele cu apă ori cu vin, colacii şi lumânările aprinse însoţesc focurile purificatoare ce încălzesc sufletele morţilor. Cu această ocazie li se pregăteşte scaun de hodină, masă pe mormânt, căldură, de la focul cel mare, al crengilor de boz şi de alun, câte una pentru fiecare mort din neam, rupte şi nu tăiate, de către copii, în preziua Joii Mari. În această zi există un amestec de teamă şi veneraţie, calendarul popular amintind de Joimăriţă sau Joimărică demonul cânepii şi a inului, duhul torcătoarelor, pedepsind fetele şi femeile leneşe, ce nu au terminat de tors cânepa până în joia Paştelui, rolul educativ al acestei secvenţe magice fiind mai mult decât elocvent“.
Totul culminează cu Noaptea Sfântă a Învierii, biserica fiind locul în jurul căreia gravitează întreaga activitate. „Curtea bisericii şi cimitirul, cunoaşte o efervescenţă nemaiîntâlnită pe parcursul întregului an calendaristic, slujba religioasă fiind însoţită de practici rituale: aprinderea focurilor purificatoare pe dealurile din apropiere sau chiar în curte şi cimitire, păzitul toacei pentru a nu fi furată, trasul cu puşca, toate sunt momente care au rolul de a păstra o permanentă stare de veghe, ce trebuie să se transmită fiecărui creştin în parte, deviza fiind, în această noapte sfântă nimeni nu doarme!“.
Dimineaţă, cu lumina de la Înviere, oamenii veneau spre casă „binecuvântând gospodăria şi pe toţi ai casei, animalele din bătătură, bucuroşi şi împliniţi, că au prins şi Paştele de anul acesta. Un obicei aproape împământenit realizat la primele ore ale dimineţii, înainte de răsăritul soarelui era este adusul apei de la ultima fântână săpată în acel an în sat, de către o tânără fecioară sau de un flăcău, ce urmează a ieşi la joc în zilele de Paşti. Această apă era investită cu puteri sporite, motiv pentru care se stropea casa, uneltele agricole, animalele, menindu-se sănătate şi belşug, era umplută o strachină, în care se punea ou roşu şi o monedă de argint. Cei din casă aveau obligaţia de a se spala pe faţă cu această apă, act de magie prin contagiune, fiind foarte evident“.
Citeşte şi:
FOTO Imagini inedite cu alaiurile de sărbători care au colindat pe străzile Iaşiului