Revolta spontană a studenţilor din Iaşi. Mişcarea din 1987, sâmbure al revoluţiei anticomuniste din decembrie '89
0"Vrem lumină să-nvăţăm şi apă să ne spălăm" - a fost sloganul care a mobilizat şi a scos în stradă sute de studenţi din centrul universitar Iaşi, sătui de mizeria din cămine. Revolta spontană a băgat în sperieţi autorităţile comuniste ale vremii.
Iaşiul şi-a dovedit în două rânduri potenţialul revoluţionar spre sfârşitul anilor '80, cei mai grei şi mai întunecaţi ai epocii comuniste.
În afară de evenimentelor din 14 decembrie 1989, o mişcare puţin mediatizată după răsturnarea regimului dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu este cea a studenţilor ieşeni, petrecută pe 17 februarie 1987.
Sute de studenţi ieşeni au ieşit în stradă spre orele serii pentru a protesta faţă de condiţiile mizere din căminele studenţeşti. Revolta a fost iniţiată de fetele din campusul studenţesc Puşkin, astăzi „Titu Maiorescu“. Studentele tocmai se întorseseră la studii, după o minivacanţă de iarnă, şi au decis că nu mai pot suporta lipsurile: pene de curent, camere neîncălzite şi fără apă caldă.
Trei dintre cele patru cămine s-au golit de locatare, care au plecat pe bulevard înspre campusul studenţilor de la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Târguşor, în Dealul Copoului.
Sute de tineri s-au unit în demonstraţie, au plecat pe străzile Iaşiului şi şi-au strigat nemulţumirile până în faţa Casei Pătrate, sediul Comitetului Central al Partidului Comunist din Iaşi.
În timpul celor câteva ore de protest, manifestanţii s-au îngrijit în permanenţă ca oricine nu era cunoscut drept student să fie alungat din coloană. Grija lor principală era să nu se inflitreze provocatori care să scandeze mesaje fără echivoc împotriva regimului comunist.
Singura lor scandare, oficială, a fost «Vrem lumină să-nvăţăm şi apă să ne spălăm», ceea ce în final era tot un «Jos comunismul!», dar într-o formulă mult mai rafinată, împotriva căreia nu se putea interveni brutal.
„Toată lumea, din tramvai sau din stradă, ştia că este un miting anticomunist. Orice rebeliune, oricât de mică, tot împotriva regimului era. Autorităţile au fost luate pe nepregătite. Nu se aşteptau. Au stat în preajma lor şi i-au supravegheat. Muncitorii de la Nicolina au spart geamurile pe 16 februarie, cu o zi înainte de studenţi şi l-au sechestrat pe director. Mirarea mea este de ce se vorbeşte doar de Braşov ’87 şi nu şi despre Iaşi ’87, care a avut două momente distincte. S-a lăsat cu arestări, au dispărut câţiva băieţi şi fete atunci. În fruntea coloanei de studenţi era o tânără blondă, care a dispărut şi nu se ştie unde. Asta se întâmpla, dispărea cineva şi nu se ştia unde“, povesteşte Marius Cristian, atunci în vârstă de 23 de ani, astăzi unul dintre cei mai apreciaţi gastronomi români.
Despre represiunile regimului comunist împotriva manifestanţilor există totuşi informaţii disparate. Unii participanţi la evenimente spun că nu au fost nici studenţi sancţionaţi, iar alţii susţin că ar fi fost câţiva exmatriculaţi.
Cert este că studenţii au protestat timp de câteva zeci de minute în faţa Casei Pătrate din Iaşi, actualul sediu al Prefecturii, şi, într-un final, au avut o întrevedere cu Nicolae Ibănescu, prim-secretar al Partidului Comunist în Iaşi.
Ulterior, cei aproximativ 800 de studenţi adunaţi atât din campsurile Universităţii "Al. I. Cuza", cât şi din cele ale Universităţii Tehnice "Gh. Asachi", s-au întors în cămine târziu în noapte. Spre surpriza lor, revendicările chiar le-au fost luate în serios, iar în majoritatea căminelor "s-a dat" apă caldă şi căldură.
“Unii au avut exces de zel, nu dau eu acum nume, deşi au trecut atâţia ani de atunci, dar au fost şi directori de cămine care controlau în noaptea aia studenţii când se întorceau de la marş, îi puneau să-şi arate tălpile încălţărilor, să vadă dacă au urme de apă pe încălţări şi au făcut liste negre cu studenţii", îşi aminteşte Doru Tompea, pe atunci lider informal al organizaţiei de tineret a studenţilor comunişti, astăzi rector al Universităţii "Petre Andrei" din Iaşi.
O concluzie certă a participanţilor la evenimente a fost că uşoara letargie dovedită de autorităţile statului a indicat că şi şefii locali ai partidului unic erau sătui de regim. După alţi aproape trei ani, regimul Ceauşescu avea să fie răsturnat definitiv printr-o amplă mişcare de masă.
Mai puteţi citi:
Avanpremiera Revoluţiei din 1989 s-a făcut la Iaşi
Ieşeanul Vasile Vicol i-a iertat torţionarii din '89
Cassian Spiridon: „România devenise o uriaşă închisoare“