Reguli pentru transportul animalelor de companie în Uniunea Europeană. Ce acte trebuie să deţină obligatoriu proprietarul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO www.3ders.org

Toţi cetăţenii care locuiesc în spaţiul european pot călători cu pisica, dihorul domestic sau câinele de companie, însă este necesar să respecte mai multe reglementări.

Potrivit legislaţiei în vigoare, cetăţenii Uniunii Europene pot transporta animale de companie, dar doar dacă deţin paşaport european pentru acestea. „Documentul poate fi emis de orice medic veterinar şi trebuie să ateste că animalul a fost vaccinat împotriva rabiei. Paşaportul european este valabil numai pentru câini, pisici şi dihori domestici. Pentru alte animale de companie, precum iepuri, canari, se aplică prevederile legale din ţările în care vă deplasaţi“, potrivit europa.eu.

Astfel, pentru a călători între ţările UE, animalele trebuie să fie marcate cu ajutorul unui microcip sau tatuaj, să fi fost vaccinate antirabic, să fie în conformitate cu toate măsurile de sănătate preventive pentru boli diferite de rabie şi să fie însoţite de un paşaport completat şi emis de către un medic veterinar autorizat.

Potrivit experţilor europeni, dacă animalul de companie nu a împlinit 3 luni şi nu este vaccinat împotriva rabiei, trebuie consultată, de asemenea, legislaţia ţării în care va fi dus acesta, pentru a afla dacă poate fi transportat. „Dacă transportaţi un animal de companie în Finlanda, Irlanda, Malta sau Regatul Unit, acesta trebuie tratat împotriva teniei Echinococcus. Tratamentul trebuie să fi fost aplicat de către un medic veterinar cu 24 până la 120 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Finlandei, Irlandei, Maltei sau Regatului Unit, să fie certificat de către medicul veterinar respectiv, în secţiunea corespunzătoare a paşaportului“, se mai arată în legislaţia UE. Potrivit normelor europene, „în cazul în care apar focare de boli ale animalelor, se pot aplica restricţii la nivel local cu privire la transportul animalelor vii şi al produselor de origine animală“. 

Pentru a fi siguri că puteţi transporta animalele cu avionul, trebuie să consultaţi şi regulile operatorului aerian. „Am fost nevoiţi să transportăm în Olanda două pisici de companie, iar compania aeriană nu a admis ca ambele să circule în acelaşi avion. În acest contex, am transportat pisicile în zile diferite“, a povestit proprietarul a două pisici. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne