Record de pelerini la Iaşi: Peste 150.000 de oameni s-au închinat la racla cu moaştele Sfintei Parascheva

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai important pelerinaj religios din România s-a încheiat anul acesta cu un număr record de pelerini. Timp de cinci zile, la Iaşi s-au perindat credincioşi din toate colţurile ţării, dar şi de peste hotare.

Pelerinajul s-a încheiat marţi, 15 octombrie, în jurul orei 22.00, moment în care racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană.

În perioada 11 - 15 octombrie, peste 150.000 de pelerini au trecut pe la racla cu moaştele sfinte. Unii dintre pelerini au stat şi peste 20 de ore la coada care a avut între doi şi patru kilometri. 

Slujba care a încheiat evenimentele legate de Hramul Sfintei Parascheva a fost oficiată de către Părintele Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. 

După depunerea raclei, părintele arhimandrit Dosoftei Şcheul a rostit un scurt cuvânt celor prezenţi, mulţumindu-le tuturor celor care au contribuit la buna desfăşurare a evenimentelor din aceste zile: „Sfânta Cuvioasă a adus pelerinii, a adus rugăciunile tuturor credincioşilor din întreaga ţară şi din întreaga lume, de aceea socotim că această sărbătoare este una universală, de bucurie pentru toţi cei care au putut să vină, să se închine la sfintele moaşte şi să participe la slujbele noastre. […] Trebuie să îi mulţumim lui Dumnezeu, Cuvioasei Parascheva şi Sfântului Ierarh Spiridon, a cărui mână cinstită şi sfântă, a fost adusă în aceste zile din Grecia – Corfu, din cetatea unde Sfântul Spiridon ocroteşte pe credincioşii de acolo, şi pe cei din ţara noastră”.

Racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Spiridon va fi transportată astăzi către catedrala din Corfu. 

Numărul total al pelerinilor care au mers în această perioadă la Iaşi este estimat undeva la 200.000. Unii credincioşi nu au trecut pe la racla cu moaştele sfinte, ci doar au participat la Calea Sfinţilor şi la Sfânta Liturghie din faţa Catedralei Mitropolitane. 

„Este un număr foarte mare de pelerini, o situaţie fără precedent. Este multă oboseală, mult efort organizatoric, dar toate sunt puse în umbră de această evlavie a pelerinilor. Nu rămâne decât bucuria că oamenii îi mai caută pe sfinţi, îi cinstesc, caută să le urmeze exemplul. Rămâne să gustăm şi noi din bucuria aceasta, pentru că oboseala trece, dar bucuria rămâne“, a declarat pr. Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mi­tropoliei Moldovei şi Bucovinei.

De vineri dimineaţa, de la ora 6.00, au fost 811 solicitări de intervenţie a cadrelor medicale.

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model