Reacţia unui soţ care şi-a spintecat soţia: „Am tăiat nevasta”. Femeia a zăcut trei ore până să fie chemată ambulanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aici a avut loc agresiune FOTO Ionuţ Benea

Un individ de 42 de ani din comuna Mogoşeşti, judeţul Iaşi, a fost arestat preventive pentru 30 de zile fiind acuzat de tentativă la omor. Mihai Gheorghiu şi-a înjunghiat nevasta de patru ori, cu un cuţit de bucătărie.

Agresiunea a avut loc în dimineaţa zilei de luni, 17 decembrie, când Mihai Gheorghiu s-a trezit, la ora 5.00, pentru a pleca la serviciu. Ieşeanul a observat că din portofelul personal i-ar fi lipsit nişte bani, cerând explicaţii în acest sens soţiei sale. Cei doi au început să se certe, motiv pentru care femeia a încercat să iasă din încăpere. Nu a apucat deoarece Mihai Gheorghiu a pus mâna pe un cuţit de bucătărie, pe care l-a înfipt de patru ori în spatele soţiei sale, una dintre lovituri atingând ficatul.

„Ţipetele victimei au fost auzite de sora inculpatului, care a intervenit în sprijinul cumnatei sale. Deşi starea de sănătate a victimei se înrăutăţea progresiv şi avea hemoragii puternice, inculpatul a permis surorii sale să solicite ajutor medical în jurul orei 8.00“, a precizat Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribu­nalul Iaşi.

Victima a su­pra­vieţuit agresiunii cumplite şi se afla, ieri, internată la Terapie Intensivă, în cadrul Spitalul de Urgenţă „Sfântul Spiridon din Iaşi“. O vecină de-a celor doi soţi, Maria Huţupaşu, a precizat că agresorul i-ar fi mărturisit cu o seară înainte unui vecin că are de gând să-şi rănească nevasta.

„Soţul meu s-a întâlnit cu el şi i-a spus că-şi taie nevasta. Deci, el avea în gând mai demult să facă asta. Soţul meu i-a spus «cum să faci asta, nu te gândeşti la copii?» A două zi dimineată a venit la noi după bandaj, nu aveam. «Dar ce ai făcut?», l-am întrebat. «Am tăiat nevasta», a răspuns ei. «Cum s-o tai?» I-am spus să se ducă acasă să taie un ceraşaf şi să o panseze, că nu am ştiut cât e de grav tăiată“, a spus vecina.

Mai multe pentru tine:
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Firea recunoaște: „Un candidat unic pentru alegerile locale ar fi fost o variantă mai sigură”. Cum explică pasul în spate
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Fiica lui Brigitte Macron a vorbit despre „deteriorarea stării de sănătate” a mamei sale, care este hărțuită cibernetic
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv